În regia maestrului Cristi Puiu
Cristi Puiu
Luna filmului românesc a fost sărbătorită şi la Iaşi, la Cinema Victoria, şi a avut ca invitat special pe regizorul Cristi Puiu. Acesta a adus cinefililor ieşeni, cea de-a doua producţie a sa din seria „Şase povestiri de la marginea Bucureştiului”, intitulată „Aurora”. Filmul a fost, de altfel, premiat la Festivalul de Film de la Cannes.
Viorel nu a fost căutat, decât după ce a luat premiul
Lungmetrajul lui Cristi Puiu este povestea lui Viorel, un bărbat divorţat, care, pe fondul unei depresii, recurge la acţiuni extrem, mai precis la crime. Având o dublă contribuţie în film, atât în calitate de regizor, cât şi de personaj principal, regizorul mărturiseşte că:
“Filmul meu nici nu a fost băgat în seamă până să nu iau premiul la Cannes. Acest lucru arată că românii sunt mult mai interesaţi de premiu, decât de filmul în sine. Dar nimic nu ne mai miră! Spunem de filmele româneşti că sunt o mare pierdere de timp, dar cele americane le savurăm cu plăcere, preţ de 3 ore de îndobitocire, pentru că, începând de la limbaj care este sub orice critică dacă îl traduci în româneşte, până la aceeaşi plictisioare poveste cu adolescenţi. Puţini sunt cei care ştiu să privească un film. Vrem în Africa unde e foamete şi acasă facem mofturi la mâncare, cam astfel e situaţia la noi. În România nu există tradiţie cinematografică. Punct.”
Pe lângă publicul reticent, regizorul a mai întâmpinat şi alte obstacole şi “anume condiţiile proaste din cinematografe, frigul, scaunele inconfortabile, lipsa educaţiei, în momentul în care e cineva în spatele tău şi vorbeşte tare la telefon, mănâncă şi alte. Ar fi multe de spus”, ne mai comunică producătorul, fiind revoltat pe industria cinematografică românească, al cărei viitor se mai ţine de un fir de aţă.
Pretenţiile unui regizor mare
De-a lungul întregului discurs, Cristi Puiu a fost deprimat, lucru care s-a observat de la o poştă, în declaraţiile sale “Nu îmi place sonorizarea din cinematografe. Mi-am văzut filmul la Cannes şi e altceva. Nu mă supăr dacă cei care îl vizionează pleacă după primele 10 minute.”
Punctul culminant al discuţiei a fost cel în care regizorul-protagonist a mărturisit că
“Sunt un meloman, mă ocup de sonorizare, vreau să fac filme bune. Mi-am propus să îl dau jos pe Nicolaescu!”, stârnind râsul invitaţilor săi.
Viziunea negativă a lui Cristi Puiu asupra cinematografiei româneşti este lesne de înţeles, deoarece „congelatorul” din săli, arcurile ieşite din scaune, şobolanii care rod guma de la papuci a privitorilor, alte aspecte din interiorul sălilor de proiecţie, fac din acest loc, mai mult un refugiu pentru cei fără adăpost, decât o zonă a iubitorilor celei de-a şaptea arte.
Oricum, se pare că occidentalii adoră astfel de imagini „insolite” şi nu ezită să acorde premii importante „pentru originalitate” regizorilor noştri. Ei nu cred că, cel puţin în Europa, mai există astfel de… realităţi. Nici noi.
