Dacă ar fi să profețim, am spune că anul acesta va fi important pentru Iași, fie și sub un singur aspect. În 2015 se va da lupta cea mare pentru a convinge că ne merităm titlul de capitală culturală a Europei în 2021. Pentru anul 2007, Sibiul a avut un avantaj nesperat, pentru că se pregătise din timp, mizând și pe faptul că noțiunea de capitală culturală europeană era încă o necunoscută. Transformarea ulterioară a orașului transilvănean într-o destinație turistică de prim rang a României a făcut ca tura asta să se arunce în luptă majoritatea orașelor cu pretenții, ba chiar și neaveniți. Deci, cu cine ne batem și ce șanse avem?

Competiţie în 10
Dintru început, să menționăm obiectivele concursului pentru titlul efemer de capitală culturală europeană. În primul rând, se dorește crearea de legături între orașe și țări. Apoi, o mai bună înțelegere a diversității pe care se bazează proiectul european. Și, nu în ultimul rând, promovarea unui sentiment de apartenență la spațiul european. În funcție de acestea și nu de numărul de teatre sau cinematografe multiplex vor fi judecate candidaturile. Pe lângă Iași, până acum s-au anunțat interesate, în ordine alfabetică, Alba Iulia, Arad, Brașov, București, Cluj, Craiova, Oradea, Sfântu Gheorghe și Timișoara.

Competitorii
Alba Iulia participă doar să se afle în treabă. E drept, recent și-au restaurat cetatea episcopală, dar atât. E un oraș prea mic pentru a susține evenimente de amploare, iar viața sa culturală este egală cu zero. Într-un an, doi, nu pot răsturna munții. Același lucru se poate spune și despre Arad, fără cetate episcopală, că n-au așa ceva. Brașovul are ceva tradiție culturală și câte ceva de arătat. Mai un Cerb de Aur, mai o Piață a Sfatului sau o Biserică Neagră. Fără bancuri, au și avantajul de a fi relativ cunoscuți în Europa măcar pentru urșii tomberonezi. E un adversar de luat în seamă. Paradoxal, Bucureștiul nu reprezintă un pericol real. Are cea mai activă viață culturală dintre toate orașele candidate, dar e capitală. E drept, în 2007, alături de Sibiu, capitală culturală europeană a fost și Luxembourg, dar nu compari orășelul reședință a Marelui Duce Henric cu o metropolă de două milioane de locuitori. În 2003, de exemplu, din partea Franței a fost desemnat capitală culturală europeană orășelul Lille, nu Parisul, iar în 2011, din Finlanda, Turku, nu Helsinki. Pur și simplu, nu se poartă ca o capitală de stat să fie capitală culturală europeană, pentru că nu s-ar mai putea vorbi de legături între orașe necunoscute. În cazul Craiovei, este vorba doar de ambiție. Prazul oltenesc nu are ce oferi, afară de imaginea lui Amza Pellea, care numai sentimente de apartenență la spațiul european nu poate insufla.

Puternice: Timişoara şi Clujul
Clujul poate prezenta mai multe argumente. Este locuit de români și unguri, deci se poate vorbi de interculturalitate și diversitate. Lucrează intens la refacerea zonei istorice. Două festivaluri, TIFF și mai nou, Peninsula, se desfășoară aici, iar cultura underground, la modă în Europa, este la ea acasă. Însă nu a prins deocamdată ca destinație turistică majoră și are o singură instituție culturală clasică de calibru, respectiv Teatrul Maghiar, chiar dacă și Opera dă din coate de câțiva ani. Este totuși un candidat puternic, deși ușor supralicitat politic. De Oradea și Sfântu Gheorghe nu prea putem spune mare lucru. Afară de comunități maghiare puternice, n-au mau nimic. Timișoara stă cel mai bine la diversitate: români, maghiari, germani, sârbi. Viața sa culturală este însă mai mult decât modestă, iar orașul a decăzut puternic după boom-ul din anii ’90. Tot mai mulți îl consideră acum sub Iași nu numai cultural, ci și economic.

Ce are Iaşul
Ce are Iașul? În primul rând istorie, cum știe toată lumea, inclusiv istorie europeană. Vasile Lupu s-a făcut la vremea lui cunoscut de la Țarigrad l a Londra. Primul teatru iudaic din lume a fost fondat la Iași. E drept, pogromul din 1941 și emigrația masivă din anii ’60 ne-au lăsat fără puternica comunitate evreiască. Stăm încă prost la infrastructură, dar se lucrează din greu la acest capitol, iar aeroportul este o legătură utilă, cu șanse de dezvoltare în continuare până în 2021. FIE și FILIT se pot consacra drept tradiții în următorii ani. Festivalele internaționale de folclor sunt și ele un semn de apartenență la un spațiu european care include și zone din afara Uniunii. Nu în ultimul rând, legăturile cu Grecia sunt puternice, atât prin apartenența la același spațiu spiritual ortodox, cât și prin inițiativele personale ale fostului primar Simirad. Piațeta din spatele Halei Centrale se numește oficial ”Piața prieteniei româno-elene”, iar placa ce menționa acest lucru poate fi pusă ușor la loc. În fond, vom avea drept partener un oraș din Grecia, nu?

Niciunul nu e încă pregătit
Una peste alta, mai e mult până departe, iar vorba fostului ministru al culturii, președintele comisiei parlamentare pentru cultură, arte și mijloace de informare, Gigel Știrbu, niciun oraș român nu este încă pregătit pentru a fi capitală culturală europeană în 2021. Încă.