Ani de zile, „preferatele” presei ieșene au fost subiectele despre apa caldă şi căldură. Țevi sparte la ordinea zilei, întreruperi din motive tehnice, sistări din cauza datornicilor etc. În lipsă acută de fondurile locale necesare unor investiții majore în reformarea sistemului centralizat de încălzire, acum vreo doi ani și două luni s-a făcut experimentul numit Dalkia, în ideea că un privat reușește mai degrabă acolo unde se blochează statul, iar francezii dispun de banii și răbdarea necesare unei investiții pe termen lung. Iar până acum, franțujii par să-și cam fi făcut treaba.
Doar preţul gigacaloriei a îngheţat
Au cam dispărut înjurăturile la adresa furnizorului, ele îndreptându-se mai degrabă împotriva administratorilor de asociații. Cum-necum, situația a fost stabilizată. Prețul gigacaloriei a rămas pe loc, după ani de zile în care fiecare vară aducea o nouă scumpire. Vara, că iarna s-ar fi văzut imediat în facturi. Întreruperile supărătoare, de săptămâni întregi pe timp de vară, pentru lucrări la reţele au fost complet eliminate, ceea ce arată că se poate, dacă te gândești să nu dai prilej clienților să se supere pe tine. Pierderile din rețea s-au redus, odată cu finalizarea lucrărilor la magistrala 2, unul din factorii care a făcut ca prețul gigacaloriei să rămână același. Reabilitarea magistralei a fost proiectul Primăriei, cu asistenţă Dalkia.
Relaţie directă cu consumatorii
Dalkia pare să fi reușit să câștige încrederea ieșenilor pe care-i deservește. Firul direct cu clienții, audiențele publice pe problemele legate de încălzire și colaborarea directă cu biroul de profil din Primărie i-au arătat ieșeanului că nu vorbește la pereți, cum se întâmplă cu majoritatea furnizorilor de servicii în regim de monopol. Interesant este că în ultima vreme, Dalkia pare să fi început o ofensivă pentru recucerirea pieței pierdute de CET. Piața potențială este de 120.000 de apartamente, câte sunt în Iași. Dalkia furnizează apă caldă și căldură către o treime. În ultimul an însă, Dalkia a convins două hoteluri că este mai ieftin să-și încălzească clienții prin sistemul centralizat. În cifre, înseamnă consumul echivalent a câteva zeci de blocuri. Nu e mult, dar este un început pe măsură ce prețul gazului crește, oferta Dalkia devine tot mai atractivă, inclusiv pentru consumul casnic. În plus, se lucrează acum la proiectul unei noi magistrale, care să străbată Copoul. E zona din Iași în care nici CET nu a ajuns vreodată. Interesul manifestat de Dalkia pentru acest proiect seamănă cu un pariu pe termen lung. Iar mediul privat pariază de obicei atunci când are toate datele că va câștiga.