Librăria „Cărtureşti” din Iulius Mall le dă ţeapă ieşenilor! Expoziţia de Personaje care trebuia să se desfăşoare în perioada 28 septembrie-19octombrie, în incinta librăriei, s-a încheiat mai devreme, adică pe 13 octombrie. Aşadar, dacă vă puneaţi în gând să mergeţi mai târziu la această expoziţie, aţi fi luat ţeapă, pentru că nu aţi mai fi avut ce vedea. Se pare că lucrările au fost date jos mai devreme, deşi termenul anunţat era altul. Nu are cine să vă expună vreun motiv pentru care nu şi-au respectat anunţul făcut. Lucrările de pictură reunite sub titlul Personaje, aparţineau absolventei Facultăţii de ,,Arte Plastice, Decorative şi Design”, secţia Pictură, Andreea Mara Mancaş. Artista a realizat de la ilustraţii de carte şi grafic design până la design de mobilier şi interior în locuinţe şi spaţii comerciale, având diverse lucrări în instituţii publice şi colecţii particulare din România. De asemenea, tânăra este membră a Uniunii Artiştilor Plastici şi a avut debutul expoziţional în 1997, în Marea Britanie, la ,,Shaftesbury Chapel Arts Centre”. Dar „chestiile” astea n-au mai contat pentru cei de la „Cărturăreşti”, aşa că au renunţat.
Seriozitatea lasă de dorit!