Unul din aspectele mai puțin cunoscute ale vieții de ziarist este depresia de luni. Dar nu aia pe care un britanic a găsit-o ca fiind cea mai tristă zi a anului și nici depresia de fiecare luni de care suferă majoritatea românilor, când trebuie să se întoarcă la muncă. Nu, e depresia aia care te apucă atunci când ai senzația că scrii degeaba, la rubrica ”eu vorbesc, eu aud”. Nu ne-a plăcut niciodată să ne repetăm, dar suntem nevoiți să o facem, pentru că avem impresia că nu ne-am făcut auziți. Sau înțeleși. Asta, mergând pe prezumția de bună-credință, ca să nu zicem că unii nu vor nici să audă și nici să înțeleagă. Subiectul de azi: controversa pe proiectul de construire a unei parcări sub parcul din faţa Teatrului Naţional.

Argumentele opozanţilor
Aşadar, de câteva zile, pe scena politică locală a reînceput vânzoleala pe un proiect care ar fi trebuit discutat doar de arhitecți și ingineri, cu planșele în față. Opoziția a sărit în sus atunci când la Primărie a reînceput să se vorbească despre proiectul de construire a unei parcări subterane sub esplanada Teatrului Național. În linii mari, argumentele opozanților proiectului sunt două: se distruge spațiul verde de deasupra și se fac praf vestigiile de dedesubt. Pe aceste linii, certe sunt două lucruri și credem că toată lumea este de acord cu ele: Iașul, ca mai toate orașele mari din România duce o lipsă acută de spații verzi, fiind sub normele europene în domeniu. Pe cap de locuitor, avem 20,6 mp de spații verzi, față de 30 mp pe locuitor cât cere Europa. De asemenea, ce spații verzi există sunt concentrate în doar câteva zone, în unele cartiere verdeața fiind rătăcită printre betoanele blocurilor. E urmarea îndeosebi a modului cum s-a construit până în 1989. Aceiași ani de sistematizare comunistă au mutilat grav fața Iașului, distrugându-se zone pe care acum le-am fi putut fructifica din punct de vedere turistic. Orice astfel de zonă salvată este un punct câștigat pentru frumusețea şi sănătatea orașului.
Despre vestigiile din subteran, avem un model de reuşită. Modul cum ruinele unei case banale de sub Anastasie Panu au putut fi integrate în Pasajul Sf. Vineri, cu toată întârzierea lucrărilor pe care a provocat-o, este o dovadă că se poate împăca și capra istorică, și varza modernizării. Cu astea două idei clare în minte, hai să vedem ce e aia parcarea de la Teatru și cu ce s-ar mânca.

Calcul simplu
Ideea Primăriei este simplă: sub esplanada menționată se sapă o parcare subterană. Aceasta ar rezolva practic problema șoferilor care au treabă pe la instituțiile situate în Centru și care nu au unde-și lăsa mașinile. Practic, ca să lămurim lucrurile: în momentul de faţă Iaşul are, în subteran, aproximativ 2.700 de locuri de parcare (2.500 la Palas şi alte 200 la hotel Unirea). Cu cele încă 230 sub parcul de la Teatru şi alte 230 pe care UMF vrea să le facă în subteran, în faţa universităţii, numărul acestora s-ar duce la 3.160 de locuri. Cu cele supraterane existente s-ar rezolva, definitiv, chestiunea spaţiilor de parcare din zona centrală. Cu acest calcul sec, probabil că toată lumea este de acord.

Mai multă verdeaţă
Pentru a nu fi discuții legate de spațiul verde, Primăria a anunțat de la bun început că intervenția asupra acestuia va fi minimă. Aliniamentul de platani, care înseamnă cele două laturi lungi ale dreptunghiului reprezentat de esplanadă, va fi păstrat. Ar fi și problematic să tai copacii, să pui alții și să aștepți 30 de ani să crească. Iar restul… Care restul? Cu greu ar putea fi numit ”spațiu verde” un aliniament de buxus și câțiva copaci răzleți, plantați pe unde s-a nimerit. Mai mult, oficialii din Primăriei susţin că spaţiul verde din parcul de la Teatru va fi îmbogăţit şi cu alte specii. Mai clar spus, ce e valoros din spaţiul verde rămâne, iar Primăria se angajează să facă plantări suplimentare. Mai mult, acolo este gândită şi o reamenajare a fântânilor arteziene, o modernizare a mobilierului urban, o redesenare a aleilor. Adică, construirea unui parc în adevăratul sens al cuvântului. Şi atunci, care mai e problema?

Drobul de sare
A doua discuție ridicată de viitoarea parcare pleacă de la posibilele ruine care s-ar găsi sub esplanadă și care ar fi distruse iremediabil. Am zice ceva de drobul de sare, dar vrem să rămânem într-un cadru obiectiv. Până acum, nimeni nu a săpat, arheologic vorbind, pentru a vedea ce este sub acel parc. Partea dinspre Mitropolie s-a învecinat, de la începuturile Iașului, cu fosta Uliță Mare, actualul bulevard Ștefan cel Mare. Ultima oară, pe acel aliniament erau case și dughene evreiești, rase cu buldozerul în 1977. În spatele lor, spre Teatru, a fost cândva teatrul evreiesc din grădina de vară ”La pomul verde”. În rest, au fost grajduri demolate atunci când s-a construit Teatrul Național și alte dependințe despre care doar istoricii ar mai putea spune câte ceva. Sub esplanadă ar putea fi doar niște rămășițe lipsite de importanță ale unor suprastructuri din lemn. La fel de bine, s-ar putea găsi și niște pivnițe frumos boltite, ca cele de pe A. Panu. Cert este că până nu se sapă acolo, nu se poate ști cu certitudine. Or, ce treabă e asta? Nu săpăm, ca să nu afectăm niște ruine de care nu suntem siguri că există și care oricum nu pot fi puse cumva în valoare decât tocmai săpând? Deci pică şi al doilea argument al contestatarilor?

Idee fantezistă
Că până la urmă abordarea problemei este făcută mai ales politic se vede și din ultima idee pe această temă, lansată de un liberal: să se construiască o parcare subterană sub sediul Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor, situată în apropiere. Că tehnic e crimă și pedeapsă să construiești pe sub clădiri existente și că acolo s-ar putea găsi la fel de bine alte ruine, asta nu se mai spune.

Gargară ieftină?
Pe scurt. Edilitar vorbind, s-ar rezolva o problemă stringentă, aceea a parcării în zona centrală a orașului. Ecologic, se păstrează ce este mai important din spațiul verde și se reamenajează restul, tot ca spațiu verde, nu ca betoane. Istoric, se descoperă, dacă există, ruinele din zonă și se integrează în noua parcare. Până la urmă, chiar ar fi frumoasă o parcare cu bolți de piatră. Deci, despre ce vorbim? A început deja campania electorală și am ratat momentul? A propus cineva o altă metodă de utilizare a zonei și n-am fost atenți? Nu știm alții cum sunt, dar noi ne-am cam plictisit de gargară fără rost…

Astărăstoae, aprobat „tacit”
Ca să vă explicăm şi mai clar miza politică a contestatarilor parcării de la Teatrul Naţional vă mai dăm un exemplu. Acum câteva zile, la UMF, rectorul Vasile Astărăstoae a prezentat proiectul amenajării esplanadei din faţa universităţii cu construirea, în subteran, a respectivei parcări. În schiţele prezentate, esplanada e reconfigurată, redesenată, dar săracă în spaţii verzi, la fel cum e şi în prezent. Acolo, liberalii nu au sărit să ceară spaţiu verde. Ce dacă acum nu este, ar putea fi dacă tot se investeşte în zonă, nu? Să fie apropierea rectorului UMF de liberali un motiv din cauza căruia proiectul a primit rapid binecuvântarea politicienilor din Podu Roş?