Soprana Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată a susţinut un recital extraordinar în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“, acompaniată la pian de Andrei Hrubaru Roată.
Deschiderea stagiunii Operei Naţionale Române din Iaşi a avut un real impact asupra ieşenilor, aceştia prezentându-se în număr mare la recital, chiar dacă intrarea s-a făcut pe bază de bilet.
Prestaţia celor doi artişti a fost una ireproşabilă, atât vestimentaţia cât şi repertoriul introducându-te într-o cu totul altă lume.
Publicul a rămas pur şi simplu extaziat pe durata întregii reprezentaţii, doar pe alocuri putând zări câte un zâmbet al unei bătrânel din sală.
Deşi un astfel de eveniment cere o anumită ţinută, mulţi spectatori au adoptat ţinute casual, colorate şi cu tot felul de imprimeuri, lăsând impresia că au venit să mănânce un popcorn la film. E drept că spectacolul nu s-a ţinut la Operă, însă… „noblesse oblige“!