În curtea Traiectoriei de Uliţe şi Podeţe ale Regiunii a crescut în ultimele două luni un mare semn de întrebare. Toată lumea e curioasă unde a dispărut Da-Nutz Reintegratu’, pilosul neosecurist, plantat de Florăriul Codlea, devenit mai nou tartor peste informaţiile naţionale. Acelaşi personaj a cărui singură meserie este să-şi toarne colegii. Ei bine, Pila grangurelui din „Servicii”, s-a acoperit cu un certificat medical, de sub care nu-l mai scoate nici mama dreacu’. Da-Nutz şi-a tras concediu medical exact înainte de a descinde mascaţii şi procurorii la sediile de Traiectorii Regionale. Cum o fi ştiut împieliţatul ăsta că taman la câteva zile după ce intră el în vacanţa de luat pastile vin dubele şi aspiratoarele să bage spaima în şefi şi angajaţi? E clar că omul a fost alertat discret.
Mâna streaşină
Aşa de bolnav era, că stătea în ziua descinderilor de mascaţi cu mâna streaşină pe bulevardul Copou să vadă cine e săltat şi băgat la dubă dintre şefii şi colegii lui. Dom’le, asta e vocaţia şi meseria omului: să raporteze tot ce vede, din orice unghi, cu orice prilej şi în orice condiţii, inclusiv dintr-alea de boală. Cu ceva vreme înainte, cam de prin vara lui 2014, anunţa prin locotenenţii lui, Zdoika şi Boba, că în Traiectorie vor avea loc schimbări mari. Zdoika era marele purtător de mesaje cu care căuta să zăpăcească oamenii punându-le placa următoare: „De la întâi, vine Pilosul mare şef”. Numai că nu zicea şi care întâi, al cărei luni, şi uite-aşa a trecut timpul, lună de lună, iar profeţia nu s-a mai împlinit.
Fuga prin spitale
Descinderile şi percheziţiile au trecut, iar pilosul Da-Nutz tot în vacanţă medicală a rămas. Însuşi directorul general de la Bucale l-a chemat la raport, dar ciuciu, Pilosul s-a dat lovit total. Bre, au trecut mascaţii, au trecut sărbătorile, Boboteaza, Crăciunul şi Anul nou pe vechi, Da-Nutz canci! L-au pocnit cu nişte sancţiuni din salariu, vreo 5% pe lună. Nicio emoţie. Da-Nutz rezista eroic prin spitale. Cum îl căutau prin saloane, cum apărea deodată în pijama şi halat. Omul, carevasăzică, era la locul de vacanţă. Dar cârcotaşii zic că avea o sosie în fiecare spital, adică dacă era să-l verifice cineva l-ar fi găsit în orice unitate medicală.
Cele patru abateri
Căci bolile lui adevărate cu care se confruntă ditamai Traiectoria s-ar traduce într-o gaşcă de abateri care îi vor aduce în curând lui Da-Nutz o surpriză neplăcută. O abatere ar fi că fuge perseverent de comisia de disciplină unde este convocat să dea răspuns unor întrebări incomode. A doua ar fi că refuză să răspundă prezent la comandamentul de iarnă, dată fiind funcţia sa înaltă şi executivă. A treia, şi gravă tare, este că refuză să facă parte dintr-o comisie a Traiectoriei care să cerceteze şi să recupereze un prejudiciu produs pe vremea când era jupân absolut la Traiectorie montat acolo de Florăriul Codlea. Prejudiciul ar fi de un miliard de lei vechi, s-a produs la secţia de la Bot’şani şi a constat din recepţii fictive de achiziţii de materiale. Mai exact, se făcea comanda, se făcea recepţia că adică s-a primit marfa, dar marfa nu era adusă, deci lipsea cu desăvârşire. Pe româneşte, fapta se numeşte delapidare. Iar a patra golănie a Pilosului v-am mai povestit-o noi, căci face obiectul unei anchete interne, căreia de asemenea i se sustrage, şi în care este vorba despre nişte deconturi fictive de mii de euro, pentru care i-a pus pe alţii să semneze pentru dânsul şi pentru banii pe care-i încasa.
Pregătit de debarcare
Tocmai aceste abateri enumerate constituie motivaţiile care l-ar ejecta pe Da-Nutz Pilosul din funcţia în care a fost reintegrat acum vreun an şi ceva. Mai pe şleau, omul va zbura definitiv din Traiectoria Regională.
Un grup de drumari
Bre faceți o ancheta sa vedeți cum provocanul Pila sta in medical pe banii prostilor, dar îsi face veacul pe la cabinetul parlamentar al unui cunoscut parlamentar ( strambul de la Tibanesti ) Indiciu, Urmăriri Lexusul WSR …..
vasile
Da ce nr si-à tras ,e tare ( daca o fi adevarat) WSR ? Specific securistilor ,SR serviciul roman sau securitatea Romana si W probabil ceva de genul ochiul ce vegheaza!!!!!!???? Nu se stie de ce omul a plecat din sistem( sau o fi primit à treia cizma )
Boba
Laicule, Laicule, sa mori tu!!!