Poate că mulţi se întreabă de ce unii tineri încă mai aleg să fie actori, dat fiind faptul că teatrul nu mai prezintă acelaşi interes pentru oamenii din secolul XXI.
Vlad Volf se numără printre cei care au optat pentru această meserie. Încă de mic, Vlad a fost pasionat de desene animate şi filme, acestea având să contureze o viitoare carieră în domeniul actoricesc.
„Îmi plăcea extrem de mult să mă uit la desene şi filme, intram în pielea personajelor de fiecare dată. Niciodată nu m-aş fi gândit că voi deveni actor. Nici vorbă de aşa ceva! Eram un băiat căruia îi plăcea să joace fotbal şi care aspira la medicină. Cât am fost la liceu, spuneam mereu că voi deveni doctor. Părinţii mă încurajau, spunându-mi tot timpul că «Vei fi cel mai bun doctor! Aceasta este meseria care ţi se potriveşte»”, ne mărturiseşte Vlad.
Fiind absolvent al Universităţii de Artă „George Enescu“, Vlad s-a făcut remarcat printr-un stil aparte în cadrul unor spectacole. În scurt timp a devenit actor al Teatrului Naţional din Iaşi şi unul dintre iniţiatorii curentului de teatru în cafenea, având diverse reprezentaţii atât în Iaşi, cât şi în alte oraşe. De asemenea, Vlad Volf şi-a încercat mâna şi ca regizor, montând diferite piese printre care „Mo Rock”, „Mamma mia”, „Feromonii”:
„În timpul repetiţiilor, lucram intens la diferite personaje când am realizat că am o imaginaţie bogată. Îmi imaginam piesa completă, cum ar vedea spectatorii diferite cadre, cum pot evidenţia cât mai bine actorii. Astfel, prima piesă regizată a fost « Mo Rock». Pentru asta, m-am inspirat foarte mult din Caragiale. După au urmat «Mamma mia», o piesă cu doar patru distribuţii, şi «Feromonii»”.
În viitor, Vlad şi-ar dori să monteze şi mai multe piese, prin care să-i determine pe oameni să vină cu plăcere la teatru şi să găsească sprijin în tot ceea ce face.