Vechile legende vorbesc de locuri blestemate. Locuri în care dacă te apuci să construiești ceva, pică peste noapte, ca în balada meșterului Manole. Dacă dai cu var, mâine ai igrasie. Dacă schimbi tabla de pe acoperiș, dimineață o găsești mâncată de rugină. Firește, blestemul e de vină. Meșterii nu fură, șeful de echipă e mai cinstit și depărtat de ispitele pământești decât Daniil Sihastrul, iar proprietarul e plin de bună-credință, dornic de fapte bune și priceput în toate. Mama lui de blestem, cum strică el frumusețe de lucrare! Hai să vă zicem și noi de un astfel de blestem care lovește, când nu te aștepți, cele mai frumoase vise ce răsar sub fruntea ridată de grijile județului ale mai-marilor noștri. Morala o s-o trageți dumneavoastră și singuri.

În spatele Stării Civile
Demult, tare demult, pe când se potcovea puricele cu 9 boghiuri de tramvai și tot sărea până în vârful releului de pe dealul Repedea, cică avea Consiliul Județean o clădire frumoasă pe vremuri, ruină acum, în spatele Stării Civile. Castelul era ocupat de niște căpcăuni de firme private care nici bir de chirie nu plăteau, nici nu plecau de-acolo. Ei, și pornește Împăratul Roșu de atunci al CJ un crunt război pe la cadiu, muftiu, jude și ce mai era prin târg, să-i dea afară pe căpcăuni. După ani și ani de luptă și mii de hrisoave îngălbenite de vremuri puse pe masa judecății, Împăratul Roșu a câștigat, a cucerit castelul și a pus lacătul pe el. Nu de alta, dar cu visteria goală și cu alte griji pe cap, numai de renovări nu-i ardea.

Mână largă
Și se termină domnia zgârcitului de Roșu Împărat și vine la tron altul, Bubu Împărat pre nume, mână largă și degrabă vărsătoriu de bani publici și mare amator de foarfece și panglici tricolore. Timp de un an și-a bătut sfetnicii la cap că trebe neapărat construit un nou palat împărătesc, că cel pătrat în care sălășluia nu-l mai încăpea. Până la urmă, sfetnicii au încuviințat, dar erau să leșine când au aflat că visteria urma să fie ușurată de 10 milioane de gatlbeni evropenești. Și după alte multe sfaturi, Bubu Împărat s-a îndurat să nu-și facă palat nou, ci să-l repare pe cel vechi, de lângă Starea Civilă. Chestia trebuia să coste doar 7,7 milioane de parale moldovenești.

Se tot surpa
Și se dădu sfoară-n țară că se caută meșteri mari, calfe și zidari care să dureze naltă construire, pentru pomenirea împăratului. Și vine un grup de zidari, Moldoconstruct le zicea, și promit ei că de numai 5 milioane de marafeți fac o lucrare de stă mâța-n coadă. Se apucară ei de treabă, dar așa încet lucrau și așa se tot surpa ce făceau, că Bubu Împărat zice că așa nu se mai poate și-i dă afară, după ce ăia tocaseră deja 4,5 milioane de parale.

Alt vodă
Ei, dar pleacă și Bubu Împărat, iar la tron vine Galben Vodă, și el iubitor de foarfece. Se uită-n jur, vede șantierul părăsit și zice că acum ori niciodată, îl termină el. Asta se petrecea în leatul de la facerea lumii 7521, adecă mai amu doi ani. Ei, vodă ăsta cel nou era el însuși din breasla zidarilor, așa că lumea a zis că de data asta, unde pune piciorul va răsări ba o piramidă, ba un castel, ba o hidrocentrală sau măcar un coteț de termopan.

Alte parale
Și stau slujitorii lui și numără. Cât a costat, cât s-a lucrat, cât a rămas. Și le iese că pentru terminarea palatului mai trebuie 7,74 milioane de parale. S-au întrebat unii sfetnici cum de mai puțin de jumătate dintr-o lucrare de 7,7 milioane de parale ajunge să coste tot 7,7 milioane de parale, de parcă nu s-ar fi lucrat nimic, dar au înțeles că de vină e blestemul și au lăst-o-n păpușoi. Și iar se caută zidari și sunt aleși tot ăia care abia fuseseră goniți. Iar s-au întrebat niște sfetnici cum de, dar au înțeles că numai așa se poate rupe blestemul, punându-i să dea cu ghiocul tot pe vechii constructori. Pentru 6,5 milioane de parale, băieții de la Moldoconstruct s-au angajat să termine până-n primăvară, în doar 8 luni.

Caută iar zidari
Dar blestemul e blestem. Deși bani erau, lucrul tot prost mergea, iar lucrările nu se mai terminau. A trecut primăvara, a trecut și vara, iar Galben Vodă nici că părea neliniștit că nu mai muncește nimeni, iar palatul mai mult se dărâmă decât se construiește. Deh, era ocupat cu foarfece și panglici la chestii mai mari, la margine de târg. Într-un târziu, și-a adus aminte că avea un palat început abia atunci când Moldoconstruct a zis că a intrat în faliment și lasă baltă totul. Acum se caută iar zidari, dar blestemul nu dă semne să se termine.

Poveste clasică
Asta e povestea. O clădire în Centru, pe care CJ se chinuie de ani buni să o refacă. Până la urmă, cândva, lucrările se vor termina. Poate cu noii constructori, poate cu alții, dacă și ăștia își frâng gâtul. Deocamdată, e povestea clasică a unei lucrări nesupravegheate de beneficiar. Până nu bufnește, nimeni nu știe ce e acolo. Nu că vodă ar trebui să facă turul șantierelor în fiecare zi, dar pentru ce mai există slujitori la împărăție? Culmea, aleși pe sprânceană de însuși vodă, că deh, trebuie oameni noi, nu se poate lucra cu cei care au fost buni pe vremea celui dinainte. Avem pe tema asta o vorbă, dar o lăsăm pe mai încolo.

Vodă îl vrea pentru el
Hai să zicem că într-o zi, sediul din Vasile Alecsandri va fi gata. Ce facem cu el? Vodă îl vrea sediu al CJ. Foarte frumos, dar am zice că e o idee proastă. Până în 1989, în județ exista o conducere de partid și una civilă, să zicem așa. Cele două, Comitetul Județean PCR și Consiliul Popular Județean împărțeau fix aceeași clădire pe care o împart acum Prefectura și CJ. Împreună, fac aproape același lucruri pe care le făceau și înainte, cu diferențele date de schimbarea de regim. La ce bună mutarea? Doar ca să aibă CJ un sediu propriu, iar vodă să nu trebuiască să dea ochi cu vecinii? Păi, nu de asta s-au făcut mai nou uși cu cartelă între cele două instituții. Și-așa, până ajunge o hârtie dintr-o instituție în cea vecină trec uneori și două săptămâni, darămite dacă ar fi în sedii separate.

O variantă: muzeu
Totuși, ce s-ar putea face în acea clădire, dacă nu sediu CJ? Păi, o variantă ar fi, de exemplu, un muzeu. Oricum s-a prevăzut ca o parte din parter să fie amenajată ca muzeu al Holocaustului. Până la urmă, ne place sau nu, în acea clădire a funcționat Chestura Poliției, iar sute, dacă nu mii de evrei au fost uciși în curtea ei în 1941.

Alte destinaţii
Sau, de ce nu, sediu pentru Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Se ocupă de copiii părăsiți și persoanele cu handicap din tot județul. Imaginați-vă asistentul social din Coarnele Caprei, venit după o ștampilă la Iași. Unde îi este mai ușor să ajungă, după ce coboară din microbuz? În vârful Tătărașiului sau în Piața Unirii? Anual, persoanele cu handicap merg la DGASPC la control, să le prelungească sau nu certificatele. Unde ajunge mai ușor cineva din Păcaurari? Dar din CUG? În Tătărași sau în Centru?

Știți sediul drumarilor județeni din Centru? Dacă nu, nicio problemă. Mai bine de 30 de oameni, în câteva cămăruțe. Într-o cameră cât un dormitor de bloc ceaușist își au „birourile” și 5-6 oameni. Acum doi ani, un partid a cerut sediu în centru, iar vodă i-a întrebat pe cei de la Drumuri dacă au loc. Ei au zis că nici așa nu încap, așa că li s-au mai luat două birouri, să aibă partidul unde să stea.

Poate suntem noi subiectivi, dar ce-ar fi să se trimită o adresă instituțiilor subordonate CJ, prin care să fie întrebate dacă au sau nu nevoie de spațiu? Am zice că destule ar emite pretenţii.

Alte eșecuri ale conducerii CJ
Am zis noi că avem o vorbă de continuat. Dacă sediul CJ de pe Alecsandri ar fi singura problemă, am mai zice, dar pare să devină regulă. În principiu, un șef e pus acolo pentru a gândi atât strategic, cât și tactic. Și în mare, și în mic. Degeaba câștigi mari bătălii, dacă le pierzi pe alea mici și eventual decisive. Tehnopolis, de exemplu, e un astfel de pariu ratat. Gândit ca un loc în care micile firme să fie ajutate să se ridice, a ajuns o simplă clădire de birouri la o margine de oraș. S-a pus șefă nouă, o liberală necunoscută până atunci. Tânără, deschisă la nou și la economia de piață. Rezultatul? Zero barat. Profit 2.500 de lei, venituri minime, dar lefuri zdravene. Exact definiția sinecurii de partid. Centrul Expozițional, vecin cu „parcul tehnologic”, e alt exemplu. Trebuia să înlocuiască Sala Polivalentă, ca loc predilect pentru organizarea de expoziții. Vezi să nu! Ultimul târg agricol a fost organizat pe șoseaua de centură și a fost mai vizitat decât ar fi fost în CUG. Până la urmă, de ce mai facem investiții dacă nu profităm de pe urma lor?

Doi ani de licitaţii
Firește, pentru folosirea unei astfel de investiții ar trebui să existe un plan, o strategie, ceva. Care însă nu există. Apropo de oameni, că de la ei am plecat, un exemplu simptomatic. În aprilie 2013 a pornit o licitație pentru niște stații de gunoaie la Ruginoasa și Bălțați. Nu s-a terminat nici acum. Firește, firmele sunt nasoale și tot fac contestații. Blestemul, deh. Dar, 79 de clarificări cerute la caietul de sarcini parcă ar însemna că a fost făcut cu picioarele, nu credeți? Iar 6 contestații nu au fost depuse chiar de florile mărilor. Poate totuși problema nu e de simplă întâmplare, ci de oamenii care lucrează la proiect. Zicem și noi.