“Celelalte Cuvinte” tatonează Iaşul

“Celelalte Cuvinte”, una dintre cele mai importante trupe românesti de rock progresiv de dupa Phoenix, i-a adus la extaz pe cei peste 200 de fani ieşeni prezenţi în acest week-end în clubul Hand.

Cu peste 28 de ani de activitate în spate, opt materiale discografice şi nenumărate concerte, orădenii de la “Celelalte Cuvinte” rămân se numără printre cei mai iubiţi rockeri din România care au reuşit să-şi impună amprenta personală în albumele pe care le-au scos pe piaţa muzicii autohtone. Trupa a fost formată în anul 1977, sub numele de SONIC, la Liceul “Emanuil Gojdu” din Oradea, de Călin Pop (chitară şi voce), Marcel Breazu (bas şi voce) şi, nu în ultimul rând, Leontin Iovan (tobe), toţi trei rămânând împreună până în ziua de astăzi. De-a lungul timpului, veteranii de la “Celelalte Cuvinte” au abordat diferite stiluri muzicale, plecând de la rock progresiv cu influenţe folclorice româneşti, până la thrash, speed  şi doom metal, dar de fiecare dată au reuşit să încânte publicul românesc.  În prezent, trupa are în componenţa sa actuală cinci muzicieni : Călin Pop – chitară, voce; Marcel Breazu – bas, voce; Tiberiu Pop – clape, voce, Leontin Iovan – tobe; Ovidiu Roşu – inginer de sunet. “Celelalte Cuvinte” este considerată cea mai valoroasă formaţie rock românească după legenda “Phoenix”. Lansată la mijlocul anilor ’80 în Timişoara, trupa a cunoscut succesul odată cu apariţia LP-ului “Formaţii rock nr. 8″, în care „Celelalte Cuvinte” apărea pe o faţă de disc. A urmat primul album integral, “Celelalte Cuvinte” (1987), apoi “II” (1990), discuri ce conţin piese superbe, de o poezie aparte, atmosfera întarită în două rânduri de pasaje recitative susţinute de regretatul actor Florian Pittiş. Curând, a avut loc schimbarea: de la o muzică elaborată, s-a trecut la viteză şi sonorităţi aspre, altfel spus de la “Iarba prin păr” s-a ajuns la “Se lasă rău”, titlul albumului din 1992, ce a adunat în jurul trupei mulţi fani ai heavy metalului ce s-au bucurat şi de “Armagedon” (1995). “Ispita”, albumul de anul trecut ce pare că i-a împăcat atat pe admiratorii mai vechi, cât şi pe cei mai noi ai formaţiei, prezintă mai departe „Celelalte Cuvinte” ca o trupă “intelectuală” dar şi dură, sensibilă dar şi acidă, în căutarea unor forme noi de expresie. În această vară, la concertul în aer liber oferit publicului prezent la Festivalul Medieval de la Sighişoara, orădenii de la “Celelalte Cuvinte”, au fost de departe cei mai buni. La fel s-a întâmplat şi la Iaşi, unde trupa a fost întâmpinată ca o adevărată formaţie internaţională.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *