Filiala locală a PNL a fost zguduită în ultimii ani de imense scandaluri cu iz penal. Au fost implicate nume cunoscute, incluzându-l aici şi pe preşedintele Relu Fenechiu, dar şi pe principalii săi colaboratori, cei pe care i-a susţinut pentru a obţine cele mai înalte demnităţi publice.
Dacă îl întrebi pe ieșeanul mediu sau pe românul anonim ce părere are despre reprezentanții unui partid politic X, ai toate șansele ca răspunsul să fie din gama „ăia hoți, ăștia hoți, mama lor la toți”. Nu e doar problema noastră, ci cam a oricărei democrații, afară de alea comuniste. În fond, puterea corupe sau, cum zice românul, ”nu poți umbla cu miere fără să-ți lingi degetele”. Corupție există și în Germania, ca și în România. Și la ei, oamenii sunt sictiriți de întreaga clasă politică și o acuză la grămadă de hoție. Niciun partid nu se poate lăuda că e imaculat, nici măcar cele care își fac un titlu de glorie din lupta împotriva corupției. Fiecare are uscăturile sale și oameni care îl trag în jos în sondaje. La nivel național, par mulți pentru că omul politic este, prin însăși natura sa, extrem de vizibil, iar hoția unuia singur ajunge în cinci minute pe toate canalele de informare. De aici și ideea de corupție generalizată.
Răni adânci
Când ai în partid, să zicem, 80 de corupți, câte doi în fiecare județ, mai e cum mai e. Este nasol că ai corupți peste tot, dar măcar sunt suficient de puțini în fiecare filială ca să explici existența lor prin simplele legi ale statisticii. Mai nasol e însă atunci când într-o singură filială se înghesuie mai mulți oameni care au probleme cu legea, eventual toți foști sau actuali în poziții importante. Pentru acea filială e cam greu să mai ceară funcții de la Centru, de exemplu, că imediat apare, din chiar partea colegilor, replica „Voi? Ăștia care…?” O astfel de filială pare să fie cea ieșeană a PNL, de ai zice că PNL e doar o prescurtare de la ”penal”. Cei doar câțiva ani în care liberalii ieșeni au fost la butoane au lăsat răni adânci în trupul filialei.
Caz răsunător
Fostul prefect Radu Prisăcaru (teoretic apolitic, practic legat ombilical de PNL, partid din rândul căruia a fost propulsat la şefia judeţului) a fost primul caz sonor de corupție din PNL Iași și de departe cel mai spectaculos. Cel mai tânăr prefect din țară avea să fie și primul care să-și părăsească biroul în cătușe. A fost acuzat că a cerut trei hectare de teren ca șpagă pentru a nu pune piedici unei retrocedări de 20 hectare la Miroslava. Și-a clamat constant nevinovăția, afirmând că nu există nicio probă împotriva lui, iar din înregistrarea audio pusă pe masă de procurori lipsește taman momentul în care ar cere șpaga. Destul de ciudat pentru un om nevinovat, a lungit procesul cât s-a putut, prin tot felul de chichițe avocățești și excepții de neconstituționalitate, câtă vreme legea a permis astfel de mișcări. Când n-a mai permis, a urmat condamnarea, abia la 8 ani de la faptele de a căror comitere a fost acuzat. Patru ani cu executare. Alături de el, și un om de afaceri apropiat liberalilor, intermediar în afacerea funciară, Cristian Maftei. A luat șase ani, iar poliția încă îl caută, ceea ce nu l-a împiedicat să participe și să câștige o licitație babană la Consiliul Județean. Finul lui Crin Antonescu s-a ascuns bine.
Însuşi Fenechiu
Până mai an, familia liberală de la Iași a fost condusă de Relu Fenechiu. Deputat, fost ministru al transporturilor, a făcut și a desfăcut toate jocurile în filială ani de zile. El l-a propulsat pe Prisăcaru, din funcția de șef de campanie, în cea de prefect. L-a făcut pe actualul președinte CJ deputat, iar mai apoi ministru al educației, pe Tudor Chiuariu, ministru al justiției, pe Cristian David, ministru al administrației sau pe Varujan Vosganian ministru al finanțelor, nume cu care ne vom mai întâlni. Pe Fenechiu l-au ajuns păcatele tinereții, bun motiv să-și tragă palme singur. Măcar dacă ar fi fost condamnat pentru vreo golănie în stil mare, comisă ca ministru. Dar nu, i s-a tras de la o fază de doi bani, după criteriile băieților de la DNA, petrecută pe când nu era mai nimic. A trucat o licitație organizată de fosta Electrica și a vândut societății de stat transformatoare vechi la preț de noi. Cinci ani cu executare, iar odată cu el a ajuns să locuiască în Copou, pe strada dr. Vicol, și frate-su, care chiar nu e nimic, politic vorbind. Condamnarea lui Fenechiu a prilejuit și un moment penibil, în care fruntași ai filialei l-au vizitat pentru o ultimă oară, înainte să se predea, de parcă s-ar fi dus să ia ultimele directive de la Naș.
Un veritabil dandy
Fenechiu nu a avut mână bună. Mulți dintre cei nășiți de el au sfârșit nasol. Un veritabil dandy al PNL, Tudor Chiuariu a fost ajutat de Fenechiu să ajungă, dintr-un avocat anonim, tot mai sus. Șef peste departamentul de luptă antifraudă cu bani europeni, calitate în care a vorbit mult, dar nu ne amintim să fi venit cu rezultate spectaculoase. Deputat, senator, ministru al Justiției, calitate în care s-a făcut antipatic mai ales prin faptul că la conferințele sale de presă citea doar câte un comunicat și pleca, zâmbind ironic și superior când jurnaliștii îi puneau întrebări. Problema lui cu legea nu a făcut totuși obiectul unui comunicat de presă. Pe scurt, a făcut “cadou” unei firme private o clădire de 20.000 mp aparținând Poștei Române. A scăpat ieftin: 3 ani și șase luni cu suspendare. Procurorii nu și-au bătut deocamdată capul cu o altă afacere, o licitație suspectă la Ministerul Justiției, prin care s-au cumpărat 200 de mașini. Pentru a fi penibil până la capăt, atunci când i s-a cerut demisia simbolică din partid, a zis că n-are de ce să o facă. Într-adevăr, ce dacă ești condamnat penal. Până la urmă, a fost exclus din PNL, pe 25 ianuarie. Iar problemele sale cu Justiţia par a nu se sfârşi aici. Recent, numele său a fost vehiculat în celebrul dosar al retrocedărilor de păduri.
David, în arest
Dintre pilele lui Fenechiu face sau a făcut parte și un fost ministru al Administrației și Internelor, Cristian David. Mai cunoscut prin calitatea sa de ginere al avocatului ieșean Mihail Vlasov. Iar cum ginerii prietenilor noștri ne sunt prieteni… David nu a rupt gura târgului ca ministru timp de un an, dar a reușit să-și bată cuie-n talpă în acest scurt interval. Luna trecută a fost arestat preventiv pentru o boacănă făcută ca șef al administrației publice din România. Procurorii susțin că ar fi luat o șpagă de o jumătate de milion de euro pentru a-l convinge pe prefectul de Buzău să „rezolve” o retrocedare de 15 hectare de teren în municipiul reședință de județ. Meciul încă se joacă. El zice că nu, procurorii zic că da și că mai există încă 600.000 de euro dați ca șpagă, pentru care beneficiarul nu a fost încă localizat.
Şi tata-socru
Dacă ar fi să iei o riglă și să trasezi linii între diverși grei ai filialei ieșene a PNL, în funcție de legăturile dintre ei, ar ieși un păienjeniș de nu te-ai scoate din el nici cu două săbii Jedi. Clanul Vlasov este ceea ce se cheamă o piatră de moară legată de gâtul filialei. Socrul mic, Mihai Vlasov, este și el luat la întrebări, tot pentru șpagă. Se zice că ar fi luat 200.000 de euro pentru a-și convinge fiica, Vanda, pe care tot el a promovat-o la Curtea de Arbitraj a Camerei de Comerț și Industrie, să dea o sentință favorabilă uneia dintre părți la o ceartă între două firme. După ce a fost arestat, lui Vlasov i s-a înlocuit măsura, cu una mai blândă, cea a arestului la domiciliu. Acum câteva zile, Vlasov a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Vosganian, în corzi
Deși mai în vârstă decât Fenechiu, Varujan Vosganian a fost propulsat pe prima scenă a politicii tot de acesta. România a avut un prim-ministru poet, în persoana lui Radu Mischie, mai cunoscut sub numele de Radu Vasile, Dumnezeu să-l ierte, de ce n-ar avea și un ministru al finanțelor iubit de muze? Că structura lui Vosganian e mai mult de poet decât de finanțist a contat prea puțin. Faptul că a făcut o facultate de economie a fost suficient pentru a ajunge ministru, calitate în care s-a dat peste cap să-i rezolve celui mai bogat român, Ioan Niculae, livrarea de gaz metan la tarife preferențiale. Dacă trebuie să vă cumpărați singuri pansamentele și pastilele într-un spital, vă puteți gândi și la el. Bugetul statului, din care se plătesc și astfel de cheltuieli a suferit crunt atunci când Vosganian a promovat o hotărâre de guvern prin care Niculae să primească gaze mai ieftin. Romgaz a pierdut la profit, deci și bugetul statului la impozitul aferent. Gaze mai ieftine înseamnă și TVA mai mic, deci altă pierdere la buget. În total, 367 milioane de lei, au calculat procurorii. Adică bani suficienți pentru a reface din temelii toate spitalele din Iași. Dar acest meci încă se joacă, pentru că Vosganian a primit sprijin din partea colegilor senatori, care au votat împotriva începerii urmăririi penale. Procurorii? Să caute altceva, că nouă, senatorilor, ne plac poeții și nu vrem să strivim corola de minuni a lumii politice.
Crăciunescu, cu suspendare
De majoritatea oamenilor cu probleme penale din PNL s-a auzit din momentul în care au ajuns „sus”: deputați, senatori sau miniștri. Puțini sunt cei care au pornit-o pe drumul cel larg mai repede. Printre ei este și actualul deputat Grigore Crăciunescu. Edil în Pașcani fiind, a comis-o ca un primar oarecare de comună, confundând primăria cu tarlaua proprie. A fost trimis în judecată pentru că a încheiat ca primar, nouă acte juridice cu firme reprezentate de fiul său. Într-una dintre firme fusese implicat și Crăciunescu senior până a deveni primar. Printre altele, i-a acordat firmei lui fiu-său, în concesiune, un teren la un preț de cinci ori mai mic decât cel al pieței. În traducere penală, se cheamă conflict de interese, deși dacă se calcula la sânge prejudiciul adus orașului se putea ajunge eventual și la alte încadrări. Procesul a început abia în octombrie 2013, dar s-a mișcat repejor. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat pe Crăciunescu la 2 ani și 6 luni cu suspendare și, bonus, a dispus și interzicerea dreptului de a fi ales pe o perioadă de 10 ani. Doar că Înalta Curte are și un complet de 5 judecători în fața căruia se poate face apel.
Filiala şi-i asumă
Cum, necum, filiala ieșeană a PNL a reușit să-și garnisească rândurile cu tot felul de personaje controversate sau de-a dreptul dovedit penale. Ceea ce pentru un partid luat în ansamblu e o problemă, poate fi catastrofal într-o singură filială. Față de propriii colegi de la Centru dă nasol. În plus, la orice alegeri, cel mai facil argument al adversarului ar fi să te arate cu degetul. „Voi vorbiți? Tocmai voi, care…?” poate fi folosită și de prieteni în negocieri și de adversari în luptă. Iar PNL Iași nu poate veni nici măcar cu argumentul că i-a scos în șuturi din filială pe penalii care au trădat spiritul de dreptate și adevăr. Filiala nu s-a distanțat de niciun penal, nici măcar de cei condamnați definitiv. Nu l-a dezavuat public pe niciunul. Orice alegător poate înțelege liniștit, fără probleme de conștiință, că ei sunt susținuți în continuare de partid, deci partidul și-i asumă. Cu tot cu păcate.