Ieşenii vor cu orice preţ să muncească! Sau cel puţin asta s-a văzut la Bursa locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, la sfârşitul săptămânii trecute.
Firme din Iaşi şi Paşcani au venit „dotate“ cu tot felul oferte, care mai de care mai tentante, unele dintre ele „defilând” chiar şi cu promoteriţe, numai pentru a atrage cât mai multe… CV-uri.
Numărul total de locuri de muncă oferite a fost de 1.172, majoritatea dintre acestea fiind pentru persoanele cu studii medii. Mergea şi fără studii.
„A devenit o tradiţie organizarea acestei burse a locurilor de muncă pentru că ne dorim ca tot mai mulţi ieşeni să îşi găsească un loc de muncă. Domeniile de activitate sunt diversificate, avem posturi începând de la zugrav şi până la manager”, ne-a spune Adriana Sârghie, purtătoarea de cuvânt a AJOFM.
Mulţi participanţi au fost interesaţi de posturile de electricieni, agent de vânzări sau zidari, foarte puţini fiind cei care caută un post de inginer sau de agent comercial.
În plus, vizitatorii au putut să-şi garnisească pregătirea teoretică şi cu interesante cursuri antreprenoriale, de chelner, agent comercial, manager de proiect sau formator, multe dintre ele fiind gratuite. Pe bune!