Dacă neseriozitatea politicienilor noştri de Bahlui nu mai este de mult un element surpriză, referitor la diplomaţii de carieră ori ambasadorii străini aflaţi pe meleagurile mioritice, asta-i cam peste puterea de înţelegere a românului.
Dar despre ce este vorba?
Recent, deşi şi-au anunţat prezenţa la Iaşi, cu mare tam-tam, la un eveniment economic şi de afaceri, ditamai ambasadorul rus Alexander Churilin, şi armeanul nostru penelist Varujan Vosganian, preşedinte al Comisiei pentru Economie, Industrii şi Servicii din Senat, nu s-au mai sinchisit să apară. De ce? De sanchi, fiindcă n-au mai avut chef.
Cei doi fuseseră invitaţi la un seminar de afaceri organizat de International Business Promotion (IBP), la Hotelul Ramada, ca să le dea sfaturi managerilor şi oamenilor de afaceri, despre cum pot ei să scape de blestemata de criză. Stupoarea a fost însă mare în rândul organizatorilor care, presaţi de timp, nu au mai putut decât să-şi ceară scuze pentru lipsa celor două personalităţi.
Problema a fost însă rezolvată rapid prin prezenţa la seminar a „vedetelor autohtone“: viceprimarul Vasile Munteanu şi vicele CJ Iaşi, Victor Chirilă.
„Ne-au dat peste cap lucrările Forumului de afaceri. Deşi, domnul amabasador şi domnul Vosganian au confirmat prezenţa, nu au mai ajuns la Iaşi. În aceste condiţii, ce mai putem spune despre seriozitatea politicienilor?! Fără comentarii!“, a spus un reprezentant al firmei organizatoare.
Surse din Bucureşti ne-au spus, sub protecţia anonimatului, că ambasadorul rus era prea ocupat la ora desfăşurării forumului cu traducerea scrisorii prin care preşedintele şi statul român erau insultaţi de liderii de la Kremlin.
International Business Promotion (IBP) i-a invitat pe managerii din Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ, Botoşani şi Vaslui la forumul de afaceri intitulat IMM FOCUS REGIONAL- Soluţii pentru profit.