Din necesitate, ambiţie ori lăcomie, şpaga la examenele şcolarilor a devenit un obicei de necontestat. Metodă la care bunicii, unchii, mătuşile ori părinţii se gândesc, din ce în ce mai mult (în euro, fireşte), în urma rezultatelor obţinute la simularea pentru testele naţionale. Că au copii slab pregătiţi, ori că îi au mai deştepţi dar vor să fie siguri că odraslele ocupă un loc la vreun liceu de elită, părinţii au scos de la saltea (pardon, de pe card) banii verzi, pentru zile… care sună bine. Şi uite-aşa apare şi clasamentul, în funcţie de: cât l-a dus mintea pe „faraon” (adică dacă îi trebuie o juma’ de punct, acolo), urmat de profesorul binevoitor, apoi de liceul la care predă profesorul, apoi, dacă liceul face parte din elita şcolilor, şi, nu în ultimul rând, de starea de bine a buzunarului donatorului.
Simbolism şi hămeseală
Pe la şcolile gimnaziale ori liceele modeste, şpaga e simbolică, nişte apă, sucuri şi ceva snacks-uri, în timpul corectării tezelor, başca vreun milion de lei vechi pentru supraveghetori, aşa, ca să se uite pe fereastră. La polul opus tronează liceele de elită, unde nimeni nu ia şpagă. Nici supraveghetorii, nici cei de la corectat, nici directorii-gazdă. Acolo se intervine cu influenţe grele, de sus, vreun părinte politician, procuror, ori odraslă de profesor universitar, poate chiar vreo progenitură de manelist cu bani, Merţan la poartă plus şişuri prin buzunare.
De la acest nivel în sus problema începe să se discute în verzişori: „numai o sută?”, „Da, de iepuroi”. Tot la fel, în funcţie de liceu, director, profesori, etc., verdele se învârte undeva la 100 – la „Eminescu” sau „Alecsandri”, 150-200 – „Negruzzi” ori „Naţional” sau 80, prin zona Cantemir. Desigur, la o singură disciplină, cum ar fi limba română ori matematică. Şi suma poate creşte, în funcţie de câte inepţii a scris „geniul” lu’ tata, moment în care, îngrozit din cale-afară, cel ce corectează pune mâna pe mobil şi răcneşte disperat: „Mai pune două sute, să rescriem teza complet, că altfel ţi-l faci săpător de şanţuri…”
Dilemă didactică
Dacă nu sunt de acord cu şpaga, profesorii sunt văzuţi rău de tot.
„Acum doi ani, soţia mea a participat la corectarea tezelor de Bac pentru un liceu din Iaşi. A fost rugată, apoi ameninţată că, dacă nu pune notă de trecere pentru cinci elevi, aflaţi pe lista înmânată de directoarea şcolii, va avea mari probleme. Pentru că acei copii sunt de bani-gata, cu părinţi procurori ori afacerişti importanţi. I-ar fi trecut, dar tezele copiilor nu valorau decât un punct, ăla din oficiu”, mărturiseşte, sub protecţia anonimatului, B.D..
Acum, fie ce-o fi, dilema părinţilor e şi mai mare: îi luăm ceva, un cadou, de absolvire, sau ţinem banii pentru…ştii tu?
