Ei, hai, că domnul senator Oprea tot a prins o deplasare în Asia îndepărtată. Păi ce, doar Daniel Oajdea să se ducă la congrese de astronomie în China? Dar ce bucurie pe dom’ profesor, să-l vedeţi cum se pozează dumnealui la ditamai a 132-a ediţie a „Adunării Inter Parlamentare şi a Comisiei pentru pace şi securitate internaţională” desfăşurată la Hanoi! Dar şi ce temă, „Războiul cibernetic – o ameninţare serioasă a păcii şi securităţii globale”! Te pui cu dom’ profesor? Acuşi îţi face un şpagat între două PC-uri şi ucide cu palma şapte hackeri dosiţi în softurile pline de mofturi ale securităţii globale. Dar, stai! În condimentatul miez al Extremului Orient, Dumitru Oprea şi-a exprimat şi „susţinerea pentru toate femeile din lume, cu ocazia celei de-a 30-a Aniversări a Organizaţiei Femeilor din Uniunea Inter-Parlamentară”, că doar intra în meniul deplasării. Şi uite-aşa, cu exotisme de-astea, mai uiţi de nefericirea de a fi aproape de finalul unui nou mandat. Poate ultimul, cine ştie.
Dan Lungu, un scriitor pentru care comunismul a devenit o adevărată muză. Idei pe cartelă
Scriitorul şi, mai nou, senatorul Dan Lungu se plictiseşte de moarte. Până apucă el să-şi suflece mânecile şi să treacă la treabă în calitate de…