Mai acum o săptămână, lumea politică ieșeană a revenit la viață. Demiterea directoarei executive a asociației responsabile cu depunerea candidaturii Iașului la titlul de capitală culturală europeană pe 2021 a trezit brusc pe toată lumea. Opoziția și-a adus aminte de competiție și, firește, a acuzat Primăria că nu s-a făcut nimic, că totul e politizat. Şi dă-i și luptă. Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor. Puterea a replicat să lase poveștile politice și să vină cu idei și soluții, că doar e proiectul Iașului, nu al lui Popescu sau Ionescu. Dar hai să-i lăsăm pe ai noştrii cu ale lor, dezbătând dacă, cât și cum s-a făcut pentru candidatura Iașului și să vedem cum stau ceilalți. Până la urmă, ideea nu e să luăm notă de trecere, ci să luăm nota cea mai mare, dintre mai mulți. Şi, la fel de important acum, e să aflăm cam cum s-au mişcat principalele oraşe ce ne concurează.

Cam regionalistă
De departe, dintre contracandidații Iașului, Clujul este cel mai avansat. Asociația „Cluj-Napoca 2021” a început să funcționeze încă din decembrie 2012, pe când la noi discuțiile erau doar teoretice. E drept, vorbim de ardeleni și, fiind mai molcomi din fire, au preferat s-o ia din timp. Au avut nevoie de un an pentru a-și elabora și lansa în dezbatere publică strategia culturală. Au plecat de la conceptul „East of the West”, ceea ce este o idee interesantă, chiar dacă nițel cam regionalistă. Ideea centrală a fost că Clujul, așezat în centrul Ardealului, ar fi cel mai estic punct al civilizației apusene. Ziceam că e un concept regionalist, pentru că exclude cealaltă jumătate a Europei, cea estică, scopul programului Capitala Culturală Europeană fiind de a uni, nu de a dezbina. Ar fi fost poate un concept fain dacă viitorii parteneri ar fi fost din vestul Europei, doar că nu e cazul. Partenerii vor fi din Grecia, adică taman din sud-estul Europei, nu din vest. Dar, e ideea lor, e problema lor cum sugerează legătura cu Balcanii.

„Servus 2021”
Și-au găsit și un slogan: „Servus 2021”. Aici au încercat să meargă pe ideea unei apartenențe la spațiul european, prin faptul că termenul, latin la origini, e întâlnit și în țări din Europa Centrală. Da și nu prea și de data asta, că dacă îi spui unui olandez „servus”, s-ar putea să creadă că îl înjuri, iar un francez o să creadă că l-ai promovat chelner și îi ceri să-ți servească o bere. Din nou, o idee foarte regionalistă, fără vreo legătură cu viitorii parteneri greci. Noi am fi preferat mai degrabă un concept și un slogan inspirate din spațiul comun al civilizației greco-romane și tracice, dar n-o să ne apucăm taman noi să le dăm idei, nu?

Drojdia lui Shakespeare
Una peste alta, și liniile programului, Wonder, Explore, Activate, Share, Trust, adică WEAST, adică în concepția clujenilor, „Estul Vestului”, sună cam ciudat. Acronimul sună cam prea apropiat de „yeast”, adică „drojdie” în limba lui Shakespeare, mai legat de industria berii Ursus care e și sponsor al asociației lor, decât de cultură. Nu le căutăm neapărat nod în papură. Conceptul, sloganul și liniile programului, deși unitare, ne par alese nefericit, dar îi privește. Am mai zice că și identitatea vizuală aleasă e cam ciudată. Vedeți imaginea, nu? Dacă nu v-ați prins, liniile alea orizontale și verticale sugerează unitatea și diversitatea. Nouă ne-au sugerat întâi o țesătură de iută, apoi niște gratii de pușcărie, dar așa suntem noi, mai cârcotași.

Au început devreme
Am putea să criticăm, tot pe linie de regionalism excesiv și campania de comunicare, desfășurată sub sloganul „Clujul merită”. Din nou, aceeași idee: „noi, Clujul”, nu „noi, Europa”, de parcă finlandezii ar trebui să cadă pe spate auzind de Kolozsvar. Știam că Banatu-i fruncea, dar se pare că și Ardealul are aceeași pretenție. Dincolo de critici, sunt chestii de apreciat la ei. Au pornit-o repede, iar anul trecut, chiar au apăsat pe accelerație. În septembrie, au lansat apelul pentru proiectele de inclus în programul cultural. Au strâns deja vreo 60. Bine, noi avem aici avantajul dat de programul Iași – 600, care a arătat că pot fi strânse idei bune în timp scurt. Idei care pot fi și refolosite. Au încheiat contracte de colaborare cu orașe ca Siena și Perugia, care candidează la același titlu, pentru 2019. Avem și noi dintr-astea, cu foste capitale și actuale candidate, din a căror experiență ne putem inspira.

Bani mai mulţi
Campania pe care au derulat-o a anunțat oficial că 70% din clujeni susțin candidatura orașului lor. Nu suntem siguri că toți clujenii știu ce înseamnă, dar ca cifră, sună binişor. Şi la noi, situaţia se prezintă foarte bine: 87% dintre ieşeni ştiu că ne luptăm pentru titlul ăsta, iar 66% sunt convinşi că-l şi vom obţine. Şi ajungem şi la bani. Asociația clujenilor a avut în 2014 un buget de doar 308.000 lei, iar anul ăsta, de vreo 400.000, dar e vorba de câteva lefuri, hârtie, toner și cafele. E doar fațada, pentru că primăria lor a băgat anul trecut, în proiecte culturale și de tineret, 4,5 milioane lei. Anul ăsta, au dublat suma. Cu 2 milioane de euro pe masă, parcă altfel stai de vorbă, nu?

Şi cu voluntari
Alt atu al clujenilor e entuziasmul. În Iași, voluntariatul e încă la începuturi, noi nefiind prea dispuși să muncim gratis. Clujul a lansat în acest an două apeluri la voluntari, unii pentru muncă brută, alții pentru traducători și viitorii translatori. Ideea merită reținută, fie și doar pentru a vedea cât de voluntari sunt ieșenii pentru un scop comun.

Şi Timişoara
Clujul este unul din orașele cu care ne-am obișnuit să ne comparăm, fie că este vorba de alocările de fonduri, de destinația acestora sau de inițiativele de dezvoltare. Al doilea e Timișoara, tot pe considerente legate de numărul de locuitori, tradiția universitară sau activitatea culturală. De multe ori, chiar i-am invidiat. S-ar părea totuși că în ceea ce privește candidatura la titlul de capitală culturală, n-ar trebui să avem multe emoții.

Povești nemuritoare
Au început pregătirea candidaturii după Cluj, în ianuarie 2014. Au pornit-o însă isteț, toate partidele semnând un acord de susținere a candidaturii. N-ar trebui să existe vreo influență a politicului asupra aspectelor culturale, e drept, dar la noi scandalul e ceva obișnuit, așa că puțină prudență nu strică. Dincolo de acest acord însă, activitatea propriu-zisă a asociației timișorene a rămas timidă. În martie 2015, Timișoara și-a finalizat strategia culturală, ceea ce ar fi trebuit să reprezinte un atu. Strategia, gândită în orizontul anului 2024, nu are însă nicio legătură cu liniile programatice ale candidaturii la titlul de capitală culturală. E o strategie elaborată printr-o finanțare europeană, dar fără să fi fost gândită în contextul candidaturii. Au încercat să bage niște idei referitoare la candidatură în viteză, dar nu prea le-a ieșit altceva decât un set de povești nemuritoare. De altfel, chiar ei recunosc că strategia nu reprezintă un program de candidatură.

Multiculturalitatea
Atunci, pe ce bazează? Pe o rețetă previzibilă, de care noi am mai scris: multiculturalitatea. Timișorenii nu uită să amintească oricând pot că în orașul lor s-au întâlnit români, germani, sârbi, maghiari și evrei. Că pe evrei îi numeri acum pe degete, iar grosul nemților trimit cărți poștale din Bundesrepublik e altă treabă. Conceptul lor s-ar traduce prin „Canalul Culturilor”, „Channel of Cultures”. Singurul canal la care ne putem gândi când e vorba de Timișoara, e canalul Bega. Și, culmea, el e centrul strategiei lor de candidatură, ca „mijloc de comunicare transnațională și transdanubiană”. De aici ar deriva alte canale, având ca laitmotiv diversitatea: avangardă, creație, tineret, muzică, știință, sporturi, business, voluntariat, comunitate.

Pe Bega, la vale
Doar că diversitatea la care s-au gândit timișorenii ca atu seamănă mai mult a haos și dezorganizare. Canalul Bega, puțin mai lat decât Jijia noastră, e cam greu de văzut ca arteră de legare a Timișoarei de spațiul european. Zilele în care urcau pe Bega vapoare venind din Pancevo sau în care localnicii îl foloseau ca autostradă au apus de mult. Pe Bega mai pot circula acum doar bărci și hidrobiciclete. Construirea unei strategii culturale în jurul unei artere de transport și încă a uneia aflată în paragină ar fi amuzantă, dacă n-ar fi de-a dreptul jalnică. Nu reușim să ne imaginăm europeanul atras de alte canale decât cele de televiziune sau cele de la Veneția.

Idei ciupite
Strategia de comunicare aleasă de timișoreni nu e nici ea spectaculoasă. Ca și clujenii, fac apel la donarea a 2% din impozitul pe venituri în beneficiul asociației Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021. Și emblema aleasă, un pătrat alcătuit din 25 de cercuri, pătrățele și triunghiuri orientate în toate direcțiile, multicolore, seamănă izbitor ca idee cu cea a Clujului. Pe ansamblu, o strategie de candidatură încropită în grabă, cu ce a fost la îndemână, cu un concept tras de păr și idei ciupite din stânga și dreapta. Păcat, pentru că de la bănățeni ne-am fi așteptat la altceva. Foarte bine, pentru că vorbim de un meci în care starea de sănătate a caprei vecinului poate fi decisivă.

Cu surle și trâmbițe
Despre candidaturile altora, nu sunt multe de spus. Craiova s-a lansat cu surle și trâmbițe, drept singurul oraș candidat din sudul României, în afara Bucureștiului. Lansarea a fost într-adevăr spectaculoasă. A fost organizată la Bruxelles, la Circle Royal Gaulois Artistique et Littéraire. E unul din cele mai luxoase cluburi din capitala Belgiei, aflat sub patronajul regelui local. A fost locul în care Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a găsit cu cale să anunțe Europa ce și cum cu prazul oltenesc. La recepție au participat 170 de oameni, crema societății belgiene și a vieții culturale din inima Europei. Ar fi fost o idee bună, dacă se lansa și un proiect concret. Dar invitaților li s-a servit mâncare oltenească, au ascultat muzică de cameră și au urmărit o prezentare marca Cătălin Botezatu. Nici până în ziua de azi nu se știe cât a costat distracția și care au fost rezultatele concrete. Olguța a zis că a fost frumos, presa a făcut scandal și cam asta a fost tot.

Cu toată Oltenia
V-am povesti de strategia culturală craioveană, dar ea nu prea există. Există o listă de evenimente culturale, dar sunt cele care au loc oricum, nu ceva dedicat candidaturii. Există o siglă, formată dintr-un „C” central și alți 8 dispuși circular de jur-împrejur, multicolori, pe același model regăsit la Cluj sau Timișoara. Pentru a da greutate candidaturii, Craiova zice că merge împreună cu toată Oltenia, dar nu e clar deloc ce înseamnă efectiv asta. Sloganul ales este de-a dreptul banal: „De văzut, de trăit, de povestit”. Același slogan care poate fi scris pe o invitație la o cumătrie desfășurată la căminul cultural din Băilești.

Subţire de tot
Iar argumentele aduse în susținerea candidaturii: vechea cetate Pelendava, banii de Craiova, haiducii, parcul Nicolae Romanescu și poeți, pictori și oameni de știință cum au toate județele țării, nu aduc nimic în plus față de ceilalți. Oferta culturală e practic zero, cea pan-europeană la fel, așa că singurul lor avantaj ar fi că s-au apucat de treabă încă din 2013. De fapt, asta e tot în avantajul nostru. Dacă n-au făcut mai nimic un an și jumătate, puțin probabil să facă ceva anul ăsta.

Restul nu contează
Aradul nici nu contează în ecuația candidaturilor. Au o activitatea din an în Paşti. Dinspre Alba Iulia nu se mai aude nimic de când au anunțat că vor și ei să candideze. Asociația brăileană abia organizează concursul de idei pentru sigla, tema și sloganul candidaturii. Au pornit târziu. Poate și de asta, campania lor se desfășoară sub semnul unui ceas, pe site-ul dedicat candidaturii. E pus la ora 8.20. Am zice că e mai târziu, dar poate ei merg după alt meridian decât al nostru. Una peste alta, principalul nostru contracandidat pare să fie Clujul. Nu e de speriat, deocamdată, cu excepția situației în care vom continua să pierdem timpul în stilul moldovenesc, certându-ne.