Vrei un loc în cămin, dă şpagă!

Toate au un preţ, chiar şi locul la cămin! Ca în fiecare an, mulţi dintre studenţi rămân pe drumuri întrucât campusurile universităţilor nu fac faţă numărului mare de cereri. Însă, aceasta este doar o scuză din partea celor care administrează căminele, pentru că mulţi studenţi ştiu „cum merg lucrurile“ de fapt în campusul din Tudor Vladimirescu. Unul dintre exemple este Căminul T3.

„Dacă nu ai prins loc la cămin, ai două variante ori: cauţi pe cineva care îşi vinde locul, ori dai bani la administrator. Preţul care trebuie să îl plăteşti este de 250 de euro, indiferent de calea pe care o alegi, dar cel mai sigur e să te duci la administrator. Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu ea, că e femeie cu pretenţii, şi poţi avea o cameră cât de cât ok”, ne mărturiseşte Ioana S., studentă la Facultatea de Textile Pielărie şi Management Industrial.

Îngrijjorător este faptul că mulţi tineri au rămas în drum din cauza repartizărilor, neavând destui bani pentru a plăti chirie.

„Chiar nu ştiu ce să mă fac! Sunt student în anul patru la Facultatea de Construcţii şi până acum am primit în fiecare an cazare, dar nu ştiu ce s-a întâmplat acum. Mi s-a spus că s-au ocupat toate locurile. Bani de chirie nu am, nici de şpagă. Nimeni nu se gândeşte la noi”, ne spune Ionuţ C.

La fel merg lucrurile şi la celelalte cămine, studenţii cazaţi în Tudor fiind obligaţi să ajungă la tot felul de compromisuri doar pentru a obţine un amărât de loc la cămin… cu mobilă din PAL.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *