Opt samurai se vor înfrunta pe viaţă şi pe moarte pentru şefia Baroului Iaşi
Hemoragie de candidaţi pentru fotoliul de decan al fabricii ieşene de avocaţi, a doua ca mărime din ţară. Pe parcursul a două saptămâni, opt apărători s-au înscris în cursa pentru marele po(s)t. În realitate însă, doar doi au şanse reale ca să ajungă în marea finală, respectiv Liviu Bran şi Doina Stupariu.
Avocatul Liviu Bran: „Imaginea apărătorilor a avut oarecum de suferit. Cred că e nevoie de o implicare mai serioasă şi de o înnoire a sângelui”
Lupta aprigă pentru ocuparea funcţiei de decan al Baroului Iaşi. Opt apărători ieşeni îşi ascut săbiile, îşi fac planuri de viitor, îşi pregătesc discursurile şi pun la cale strategii, în vederea participării la cursa pentru şefia Baroului. Dacă pentru funcţiile de consilieri ori membri ai Comisiei de Disciplină, lucrurile par să fi rămas la fel ca în anii trecuţi, funcţia de decan, se pare că a ajuns să suscite un real interes. Aici lucrurile nu sunt deloc simple. Asta pentru simplul motiv că din toţi cei opt candidaţi înscrişi, jumătate chiar reprezintă nume mari în branşă.
Printre candidaţii cu şanse reale la fotoliul de decan se află de departe avocatul Liviu Bran, un tânăr ambiţios, corect, inteligent, şi cu un CV imaculat, dar şi cu multe realizări de ordin profesional. Urmează, în ordine, avocata Doina Stupariu, consilier al Baroului şi mare specialist în Drept Civil. Un alt nume interesant în cursa pentru şefia Baroului este cel al avocatului Marius Striblea, un tip curajos şi deştept, dar care nu este bine văzut de judecători şi mai ales de procurori. Alături de cei menţionaţi mai candidează: Mihai Tun, Dan Tudorache, Adrian Goşler, Gheorghe Călin şi Leonard Călin. Din cei cinci avocaţi doar Tun şi Goşler au şanse reale de a obţine un număr de voturi de luat în seamă.
Avocatul Bran: „O întinerire a conducerii Baroului este absolut necesară”
Toţi cei înscrişi în marea cursă susţin , la unison, că vor să schimbe din temelii imaginea oarecum conservatoare şi deformată a Baroului Iaşi, însă niciunul dintre candidaţi nu a prezentat până acum un proiect viabil pentru viitor.
„Mi-au solicitat mulţi colegi să încercăm să schimbăm imaginea avocaturii, cel puţin la nivelul Baroului Iaşi, atât în relaţia cu instituţiile cu care noi venim direct în contact, şi aici mă refer la judecători, procurori, poliţişti. Imaginea avocaţilor, în ultima perioadă de timp, a avut foarte mult de suferit. Cred că o implicare mai mare şi o înnoire a sângelui e nevoie la nivelul baroului nostru”, a precizat avocatul Liviu Bran, care activează în cadrul Baroului ieşean din anul 1998.
Mogoş vrea o luptă corectă, dar să nu se schimbe nimic
Actualul decan interimar, Adrian Mogoş (un fel de Naşu’ Sandu al avocaţilor), a susţinut că se aşteaptă la o luptă civilizată şi corectă.
„Cred că va fi o luptă corectă şi de fair-play între cei opt candidaţi. Personal cred că scorul va fi foarte strâns şi vor avea loc două tururi pentru desemnarea viitorului decan. Problemele mari în avocatură sunt relaţia strict profesională cu instanţa de judecată, cu Parchetul. Cele legate de disciplină şi măsuri de o cu totul altă gravitate, e o chestiune care se poate întâmpla oriunde, în funcţie şi de felul şi modul în care fiecare înţelege să-şi facă profesia”.
Alegerea viitorului şef al Baroului de avocaţi Iaşi va avea loc pe data de 5 mai, în cadrul unei Adunării Generale extraordinare a apărătorilor. La final, se potriveşte ca unsă o vorbă de duh aparţinând celebrului personaj Farfuridi, din nu mai puţin celebra operă „O scrisoare pierdută” a marelui nostru Caragiale: „Să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica!”