Nicuşor Păduraru, fost prefect şi deputat PDL de Iaşi, a descoperit recent că are prea mult timp liber la dispoziţie şi, ca atare, îl poate folosi pentru nesfârşite chibiţeli politice pe Facebook. De când nu mai are nici o treabă cu politica, Păduraru trăieşte senzaţia că, de pe margine, toate i-au devenit mai limpezi şi, prin urmare, demne de adus la cunoştinţa celor care au chef şi răbdare să-l asculte. Curioşi să aflăm care îi este secretul energiei de analist în retragere, am găsit câteva indicii între paginile jurnalului său intim. E, evident, un simplu pamflet.
– Ieri mi-am verificat lista de prieteni de pe Facebook şi am descoperit o groază de nulităţi care nu merită să fie puse la curent cu noile mele cugetări politice. Am şters imediat din listă 57 de gospodine, 80 de bătrâni cu pensii nesimţite şi vreo 25 de piţipoance care mă preferau strict pentru poza aia în care apar ţintind cu pistolul. S-a terminat cu frivolitatea, a venit timpul să devin gurul Facebookului în materie de politică, societate, morală, pescuit sportiv şi alpinism utilitar.
– Dreapta e o vrăjeală la Iaşi, ca peste tot în ţară. Mi-e jenă de jena lor şi ţin să le reamintesc asta permanent. Abia aştept să mă duc la şedinţele PNL şi să mătur cu ei pe jos. Am vorbit deja cu femeia de serviciu de la sediul din Podu Roş şi nu numai că mă va lăsa să mă strecor pe fereastra de la baie, dar îmi va da şi-un mop nou – nouţ.
– L-am surprins pe MRU distribuindu-mi stările de pe Facebook fără să-mi ceară aprobarea. Îl mai las un pic în clandestinitatea care nu-i face cinste, dar când îmi voi lansa primul volum al Operelor mele complete de pe Facebook, nu-i voi acorda nici un autograf. Ce, el mi-a dat vreodată măcar o pulpă de vită Kobe?
– De mâine, trebuie să cresc numărul exerciţiilor intelectuale. Nu ajung nicăieri dacă fac doar cinci genoflexiuni din Socrate şi zece flotări din Foucalt. Trebui să fiu conştient de necesitatea unei creşteri a randamentului analitic. E clar, voi trece pe douăzeci de abdomene din Rareş Bogdan şi, eventual, Andrei Pleşu.
– Mă gândesc că, tot pentru a-mi fortifica spiritul, să pornesc într-o călătorie iniţiatică pe „Drumul preşedintelui” de la Sibiu. Deja ştiu cum se va numi volumul meu documentar: “Pas cu pas pe drumul preşedintelui”.
– Evident, întrebarea care mă chinuie de ceva vreme este dacă să revin în politică. Mi-e tot mai clar că am depăşit faza brută, rudimentară, a omului politic şi am intrat într-o sferă mult mai înaltă, a unui soi de scientologie exhaustivă şi comprehensivă din care nici naiba nu mă mai poate scoate. Asta e, geniul e o haină grea.
