După circa un an şi jumătate de la inaugurarea parcării subterane de la Hotel Unirea, tarifele de staţionare au crescut de la 2 lei, la 3 lei pe oră. Serviciile au rămas aceleaşi, dar iată că dreptul de a le utiliza a devenit mai scump, ca orice lucru care începe bine şi se încheie mai puţin bine. Dornic să vadă efectele deciziei sale, proprietarul hotelului Unirea, Lucian Grecu, a avut o discuţie cu Vasilică Roată, administratorul parcării.
Lucian Grecu: Măi, Vasilică, ia zi-mi rapid care e bilanţul pe azi. Câte maşini am avut în parcare, câţi bani am strâns? Hai, că abia aştept să văd profitul de pe urma strălucitei mele decizii!
Vasilică Roată: Domnu’ director, staţi, nu vă ambalaţi ca un motor de Rolls, că n-avem încasări nici cât să schimbăm planetara la un Trabant.
Cum aşa? Teoriile pe care le-am studiat la facultatea de ştiinţe economice, secţia room – service, îmi spun altceva!
Nu cunosc, dom’ director, că eu am servit doar şcoala de arte şi meserii, secţia mic dejun cu cheie franceză şi şpan prăjit. Mie cifrele îmi arată că, de pildă, pe ziua de ieri am încasat 890 de lei şi cincizeci de bani.
Păi stai, că nu pare corect. Dacă împărţim 890 de lei la trei lei de maşină, ar ieşi cu virgulă, adică vreo…hmm, ia dă-mi creionul tău de chelner, să socotesc. Bun, deci ies 296,6 maşini, ceea ce sfidează legile fizicii, care zic că nu există jumătăţi sau treimi de maşini care să funcţioneze.
Poate, dar legile mele sunt mai tari ca legile cucoanei ăleia, fizica. Ca chelner cu experienţă, vă garantez că, după cum există paharul în care suta de vodcă se transformă în 75 de grame sau ostropelul de două sute care ajunge la o sută cincizeci de grame în farfurie, aşa există şi maşini care pleacă de acasă întregi şi ajung la hotel feliate pe jumate.
Păi, şi eu ce fac acum? Degeaba am mărit taxa, pentru că văd că încasez mai puţin decât înainte, când era de doi lei.
Staţi, că încă nu v-am spus tot. Încă nota de plată, pardon, în totalul registrului de casă n-am inclus şi bacşişul băieţilor care dirijează maşinile în parcare.
Bacşiş? N-am auzit de aşa ceva. Şi cum adică, în loc să păzească parcarea, angajaţii mei dirijează maşinile?
Păi, asigurăm servicii de înaltă calitate, dom’ director. Vine câte un discret cu maşina, poate că nu vrea să fie văzut de toţi mocârţanii, aşa că îl conducem la un loc de parcare mai retras. Omul, recunoscător, mai strecoară câte-o bancnotă, două. Ce naiba, vă uitaţi la mine de parcă aţi făcut practică la hotelul ANAF-ului!
