Chiolhan de şmecher cu „pile” în Justiţie

Primarul penal din Valea Lupului, Mitică Popa, le-a dat de băut şi de mâncat tuturor consilierilor locali atunci când a aflat că judecătorii i-au transformat anii de puşcărie, cu executare, într-o pedeapsă cu suspendare.

Despina Ciobotaru

Despina Ciobotaru

Chef monstru cu damigene pline ochi cu vin şi rachiu, cărneturi diverse şi murături asortate  la discreţie, la începutul săptămânii trecute, la sediul Primăriei din Valea Lupului. Protagoniştii filmului de prost-gust: edilul penal Dumitru Popa, condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare (de data asta), consilierii locali, plus angajaţii fideli instituţiei şi primarului. Ce s-o mai lungim! În momentul în care a aflat că magistraţii Tribunalului Iaşi i-au modificat pedeapsa cu închisoarea, într-o sentinţă mult mai blândă, cu suspendare, primarul Mitică a sărit în sus de bucurie, ba chiar a exultat de fericire, şi a convocat rapid o şedinţă „extraordinară”.

Nu-i demisie, e chiolhan!

Mulţi dintre consilierii locali au crezut prima dată că edilul cel penal urmează să-şi prezinte demisia ca urmare a condamnării. Însă surpriză!. Acesta i-a anunţat sec că are de gând să-şi ducă mandatul de primar şi tartor al comunei Valea Lupului până la capăt. Cu toate blestemele şi problemele sale cu Justiţia. Mai mult, nea Mitică, cu mintea înceţoşată de aburii alcoolului, i-a invitat pe toţi angajaţii Primăriei, prieteni ori duşmani, de la vlădică şi până la opincă, la o petrecere de neam prost. După câteva pahare de tulburel, Mitică a început să se dea din nou mare şmecher: „Mă doare în cur de lege şi de puşcărie. Celor care mai au tupeul să mă dea în judecată, le arăt eu cine sunt!”, s-ar fi exprimat edilul, spre stupefacţia unor angajaţi care, deşi nu-l au deloc la inimă sau la rinichi, au acceptat totuşi să bea şi să mănânce la paranghelie: că deh, foamea este mare în glandă şi nu are culoare politică! După ce i-a făcut praf pe toţi invitaţii, primarul din Valea Lupului s-a îndreptat cu mersul legănat înspre casă, stuchind şi înjurându-i pe duşmani, în stânga şi-n dreapta. Halal justiţie, halal ţară!

Strămutarea procesului la o altă instanţă din ţară

În altă ordine de idei, revenind la partea vătămată din dosar, e vorba de Despina Ciobotaru, aceasta ne-a declarat că nu mai are deloc încredere în judecătorii ieşeni (oare de ce?), drept pentru care va cere strămutarea recursului. „Ce pot să mai zic după această mare nedreptate. Am făcut recurs la Curtea de Apel din Iaşi, însă, după primul termen de judecată, voi solicita srămutarea procesului la o altă instanţă din ţară. După ani de stres şi de suferinţă, nu m-am ales cu nimic. Ruşine să le fie acelor judecători care şi-au bătut joc de acest dosar. Încă o dată, justiţia ieşeană dă dovadă de o minimă lipsă de respect şi de imoralitate. Li s-a dus vestea în toată lumea ce fel de oameni corupţi sunt”, a acuzat cu năduf, Despina Ciobotaru.

În recurs, femeia i-a cerut primarului din Valea Lupului, Dumitru Popa,  despăgubiri morale şi materiale în valoare de 5 miliarde de lei vechi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *