Indienii au ieșit în stradă împotriva lui Salman Khan

Condamnat în urmă cu aproape două săptămâni la 5 ani de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în urmă cu 13 ani, când a şi fugit de la locul faptei, starul indian Salman Khan se confruntă acum şi cu o antipatie la scară largă, din partea celor care până de curând îl divinizau.

45

Protestatarii se adună aproape zilnic cu sutele în faţa tribunalului din Mumbai, cerând ca actorul să fie încarcerat

Jacqueline Fernandez, presupusa iubită a lui Salman Khan

Condamnat în urmă cu aproape două săptămâni la 5 ani de închisoare pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în urmă cu 13 ani, când a şi fugit de la locul faptei, starul indian Salman Khan se confruntă acum şi cu o antipatie la scară largă, din partea celor care până de curând îl divinizau.

Actorul de 49 de ani, posesor al unei averi uriaşe, de peste 250 de milioane de dolari, a făcut apel la sentinţa de 5 ani de puşcărie pe care a primit-o în urmă cu două săptămâni, sperând că va scăpa de condamnare.

Până va afla acest lucru, Salman Khan trebuie să se supună legii şi să predea paşaportul. Doar că refuză acest lucru, pentru că are contracte de onorat în afara ţării, de pe urma cărora câştigă milioane de dolari în câteva luni.

La auzul veştii că starul de la Bollywood are de gând să mai încalce legea o dată şi supăraţi că Salman a fost protejat de judecători vreme de 13 ani, indienii de rând au ieşit în stradă, în frunte cu rudele celui ucis de Salman Khan în accidentul din 2002.

“Vrem să se facă dreptate. Nu doar săracii să fie condamnaţi la închisoare, ci şi bogaţii!” sau “De ce face Salman Khan legea în ţara asta?”, au strigat indienii adunaţi în faţa tribunalului din Mumbai.

Vrea în Dubai, deşi n-are voie să părăsească ţara

Între timp, actorul îşi vede de treaba lui nestingherit. El se pregăteşte de o călătorie la Dubai, unde va participa la un festival dedicat filmelor de la Bollywood.

Alături de el este anunţată ca invitată şi cea despre care se spune tot mai des în ultima vreme că ar fi iubita lui, frumoasa Jacqueline Fernandez. Rămâne de văzut dacă autorităţile îl vor sălta la aeroport, căci nu mai are dreptul să părăsească India, sau vor închide ochii încă o dată de dragul starului bollywoodian.

După evenimentul din Dubai, Salman Khan trebuie să mai onoreze câteva contracte ce presupun turnarea unor filme pentru care a fost deja remunerat regeşte. Dacă va fi încarcerat înainte de a face asta, actorul va pierde multe milioane de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *