Suntem în criză. Dar criză dintr-aia adevărată, din care n-o să ieșim în veci de veci. Sau, în orice caz, niciunul dintre cititorii de azi nu va apuca să-i vadă sfârșitul. Nu ne prea place nouă să începem cu o concluzie fermă, dar de data asta chiar nu avem de ales. Situația este într-atât de albastră, încât Marea Neagră pare blondă pe lângă ea. A, să nu uităm: nu la criza economică ne referim, că dintr-aia se zice că am ieșit. Scuipăm în sân, ne facem cruce și încrucișăm degetele să nu cobim cumva. Criza de care vom vorbi în cele ce urmează este cea demografică. Sau, ceva mai poetic, „cine mama naibii o să ne plătească nouă pensiile?”.

Spor natural negativ
Cu toții știm că populația României scade. Și nu de ieri de azi, ci de 25 de ani, adică imediat de după revoluție. Nu înseamnă că după 1989 nu ne-am mai iubit nevestele. Le-am iubit și chiar cu optimism vreo doi ani, când sporul natural, adică diferența între nașteri și decese a fost pozitiv. Era și normal. În 1990 s-au născut copiii concepuți în 1989, când avorturile erau încă ilegale. În 1991 s-au născut cei concepuți în 1990, când speram să ajungem rapid să trăim ca nemții și râdeam de Brucan care ne spunea să stăm liniștiți și să respirăm profund încă măcar 20 de ani, înainte de a ne apuca de visat. Chiar și în acei primi doi ani de după revoluție, când sporul natural a fost pozitiv, populația tot a scăzut. În 1990, creșterea naturală a fost de 67.700 de români, iar plecările definitive din țară, de 96.900. Scor final, minus 26.200. Iar fenomenul a continuat și în următorii ani, până acum inclusiv, urmând îndeaproape situația economică. Nu, n-am fost pe plus nici măcar în anii când economia duduia, vorba lui Tăriceanu. Doar că, în perioada 2006-2009, sporul natural negativ a fost de până în 40.000 de oameni. Acum s-a stabilizat la vreo 50.000 anual. În ritmul ăsta, în 400 de ani dispărem de tot, pe cale naturală.

Cauze
De ce se întâmplă chestia asta? De ce populația scade continuu? Factori sunt mulți, iar să-i enumerăm pe toți ar însemna să facem un foileton. La sănătatea demografică nu contribuie doar simpla diferență dintre nașteri și decese, așa că o interzicere a avorturilor și/sau anticoncepționalelor ne-ar ajuta cât o frecție la un picior de lemn. Contează vârsta medie a populației, vârsta medie la care tinerii se căsătoresc și fac copii, situația noastră economică, situația economică a vecinilor sau a țărilor a căror limbă o învățăm mai ușor, raportul între populația din mediul rural și cel urban, rata mortalității, rata divorțialității, nivelul de instruire a mamei ș.a.m.d.

Unic în istorie
Dincolo de toți factorii, cea mai îngrijorătoare treabă e faptul că fenomenul este unic în istoria României. Niciodată pe timp de pace nu a mai fost constatată o scădere a populației. Nici specialiștii nu prea au ce face, în afară de grafice și tabele. Studii pe tema asta sunt multe, dar toate duc spre aceeași concluzie. Dacă actualul declin demografic se menține, și nu există niciun motiv să credem că s-ar schimba ceva, singurul lucru pe tema căruia se poate discuta este ritmul scăderii populației. Deja numărul persoanelor inactive economic l-a depășit pe cel al persoanelor active, iar asta de mai bine de zece ani. Un scenariu optimist înseamnă o populație de vreo 17-18 milioane de oameni în 2050, dacă natalitatea se oprește din scădere, iar pakistanezii ne invadează în căutarea unui loc de muncă. În acest scenariu, populația României ar ajunge la vreo 14-15 milioane de oameni în 2100, cu tendință de scădere în continuare. În varianta pesimistă, populația României va scădea la 15 milioane în 2050 și, pentru că îmbătrânirea nu ar fi compensată printr-o migrație tânără, iar natalitatea ar continua să scadă, tot mai accelerat, până pe la 8 milioane de oameni în 2100. Într-un studiu al Băncii Mondiale, România apare pe antepenultimul loc în lume la capitolul natalitate.

Local stăm bine
Iașul e un caz special. Într-o țară în care populația scade constant cam peste tot, cu excepția notabilă a județului Ilfov, care beneficiază de bucureștenii care se mută lângă capitală, populația Iașului crește. Lent, dar crește. De la 813.393 de locuitori în 2005, la 825.773 în 2010, iar tendința se menține în continuare. Firește, facem abstracție de recensământul din 2011, care a fost făcut cu picioarele în așa hal, că datele lui sunt de aruncat la coș. Avem două avantaje. Întâi, o populație rurală semnificativă, care depășește 50%. Or, familia tradițională a satului cere mai mulți copii. Al doilea avantaj, faptul că suntem centru de migrație. A basarabenilor, de peste Prut și a altor moldoveni, din județe mai năpăstuite de dincoace de Prut. Universitatea atrage tineri, iar pe unii Iașul îi reține.

La romi, 25 la mie
O bună parte din stabilitatea demografică a Iașului se datorează și etnicilor romi, în rândul cărora natalitatea ajunge la 25 la mie, dublă față de românii din județ și de 2,5 ori mai mare decât media națională. Iar imigrația în România provine îndeosebi din Republica Moldova, Orientul Mijlociu și Asia de Sud. Dacă e să ne plătească cineva pensia, aceștia vor fi cei care o vor face.