Deşi două instanţe din România l-au achitat pe fostul fotbalist al echipei Politehnica Iaşi, Vasile Apachiţei, magistraţii Curţii de Apel Iaşi au şters aproape totul cu buretele săptămâna trecută şi l-au condamnat pe fostul fotbalist al Politehnicii Iaşi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi, Aurel Dublea, „Curtea de Apel Iaşi a admis recursul formulat de procurori şi l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare pe fostul fotbalist ieşean, Vasile Apachiţei. Magistraţii au constatat însă că inculpatul a executat deja pedeapsa aplicată“.
La primele două instanţe, adică la Judecătoria şi Tribunalul Iaşi, fostul fotbalist, în vârstă acum de 39 de ani, fusese achitat şi amendat administrativ cu suma de 1.000 de lei. Atunci, judecătorii de la ambele instanţe au constatat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
„Caracterul subiectiv al justiţiei din România!“
În momentul aflării hotărârii luate de magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi, avocata lui Vasile Apachiţei, Gianina Poroşnicu, nu mai ştia ce să spună.
„Nu este posibil aşa ceva! Sunt stupefiată! Adică Judecătoria şi Tribunalul Iaşi au hotărât că fapta clientului meu nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi l-au achitat, iar acum, Curtea de Apel spune cu totul altceva? Practic ultima hotărâre întoarce lucrurile cu 180 de grade. Asta demonstrează caracterul subiectiv al justiţiei din România!“, a spus Gianina Poroşnicu.
Ce s-a întâmplat?
Potrivit procurorilor, în 2008, fostul fotbalist s-ar fi aflat într-un tramvai, împreună cu doi controlori ai Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iaşi. In mijlocul de transport se aflau si două eleve din Iaşi, care nu aveau nici legitimaţii de călătorie şi nici bilete. Cele două fete au fost legitimate şi amendate de către controlorii RATP. La coborârea din mijlocul de transport în comun, Vasile Apachiţei le-ar fi făcut observaţii celor două tinere. Una dintre fete ar fi motivat că se grăbeau, fiind aşteptate de unul dintre profesorii lor, pentru a merge într-o excursie. Mai mult, fata i-ar fi dat telefonul mobil lui Vasile Apachiţei, ca să îl sune pe cadrul didactic respectiv, pentru a confirma cele afirmate de eleve.
Ulterior, fata a depus plângere la Poliţie, spunând că fostul fotbalist al Politehnicii Iaşi nu i-a returnat celularul.
Certat cu legea
Această întâmplare cu telefonul mobil nu este singura ispravă a fostului jucător al Politehnicii Iaşi, el fiind recidivist.
În trecut, Apachiţei a fost condamnat pentru punerea în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat şi circularea cu un autoturism cu numere false pe drumurile publice.
Mai mult, în 2001, acesta a primit o condamnare de cinci ani de închisoare pentru viol şi perversiuni sexuale.