BÂRFE DE ESENŢĂ TARE

Cine vrea să mintă poporul cu televizorul: Un om cu părul alb, trecut prin viaţă şi prin partidele politice locale (mult prea multe la număr după gustul nostru) continuă să surprindă. În fiecare săptămână face turul televiziunilor locale şi-şi comandă materiale publicitare în presa tipărită. Greu de spus ce urmăreşte. Cel mai sigur scenariu e că omul se pregăteşte de alegeri. Da, de alea parlamentare, din toamna anului viitor. Îşi face pârtie în media locală, doar-doar va prinde un loc eligibil. E o misiune aproape imposibilă: pe lista pe care vrea el să candideze, cea a liberalilor cu săgeată albastră, sunt multe nume care se vor îndestula. Dacă se mai şi reduce numărul parlamentarilor, atunci şansele lui sunt mai mici de 0. Dacă e posibil aşa ceva. Sfatul nostru: nea Traiane, economiseşte-ţi timpul şi banii! Te zbaţi de pomană!

Vizită surpriză la casa pătrăţoasă: Într-o sâmbătă cu soare, aia ce tocmai a trecut, un fost mare om de afaceri din târg a făcut o vizită până la casa cea pătrăţoasă. Personajul cu pricina, Viorică de la Roman, a avut multe afaceri cu cheg, mare parte în zona imobiliară. Acum are necazuri mari, fiscul şi creditorii scoţându-i proprietăţile la vânzare. Dar să revenim la firul epic al poveştii noastre. Aşadar, dom’ Viorică s-a dus sâmbătă în vizită la o persoană sus-pusă. Dar la cine? Oare nu a aflat că prezidentul este plasat la domiciliu? Ca să aflăm răspunsul, l-am urmărit. A intrat în cejeu şi-a stat de vorbă doar cu agentul de la intrare. 3 minute, fix pe ceas, apoi a şters-o. Ce-o fi fost asta?

Lefuri de baştani la o companie de stat: Lefuri uluitoare la compania de ApaChioară a oraşului. Baştanii din conducerea societăţii vor primi bonusuri anuale, echivalente cu 12 indemnizaţii medii brute lunare. Beneficiarii sunt directorul general, cel tehnic şi ăl economic de la ApaChioară. Şi cei 7 membri CA vor luat bonusuri, dar “doar” câte şase indemnizaţii fiecare. Banii se dau, chipurile, pentru îndeplinirea criteriilor de performanţă şi a vânzărilor crescute de apă. Păi, ne scuzaţi, când compania pe care o conduci deţine monopolul pe o resursă vitală pentru viaţă, normal că ai performanţă. Ia să ne faceţi pe noi manageri ai companiei de Aer din oraş. Nu-i logic că vom avea vânzări?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *