Una din fațetele mai puțin cunoscute ale crizei economice începute în 2007-2009 a fost, la noi ca și la alții, plecarea masivă a capitalului străin din țară. Băncile-mamă, confruntate ele însele cu o criză profundă de lichidități, și-au tras banii din filialele românești. Efectul pervers al acestei mișcări este că, după ce ani de zile fiecare își putea lua credit cât voia și pentru ce voia, dintr-odată banii au devenit o marfă mai scumpă decât aurul. Iar cea mai proastă parte în această ecuație macroeconomică nu a fost că românul nu și-a mai putut renova apartamentul pe credit, ci faptul că au dispărut banii pentru investițiile serioase. Investițiile străine, ele însele făcute adesea cu credite locale, s-au prăbușit, ceea ce a accentuat problemele economiei românești. De ce acest recurs la istoria recentă? Păi, pentru că lucrurile au început să se schimbe, trenul investițiilor străine a reînceput să meargă. Iar ieșenii noștri au marele talent de a lăsa trenurile să plece, ca apoi să alerge gâfâind după „scara clipind la ultimul vagon”, vorba cântecului. Poate mai mult ca niciodată ar cam fi momentul ca onorabilii noștri politicieni locali să mai lase șuturile pe sub masă în adversar și să învețe să lucreze și pentru cei care i-au ales. Au tot timpul până la anul pe vremea asta să-și facă orice calcul electoral, ca să se poată lăuda cu torentele de euro și dolari pe care le-au adus la Iași.

A cincea cea mai atractivă
În 2011, investițiile străine directe au atins un minim istoric, situându-se la 1,9 miliarde de euro și au continuat să scadă în primele patru luni ale lui 2012. După acest moment, pe care puteți să-l corelați cum vă dorește inima cu situația politică, trendul s-a schimbat. Pentru finalul lui 2012, BNR a calculat investiții străine totale de 2,14 miliarde euro. În 2013, fluxul net al investițiilor străine, adică banii investiți minus investițiile abandonate, a fost de 2,7 miliarde euro. Pe anul trecut nu se cunosc încă cifrele, dar se așteaptă o confirmare a creșterii. În 2009-2010, investitorii au fugit, speriați de sistemul fiscal instabil, birocrație, justiție slabă, lipsa transparenței, creșterea datoriei externe, deficitul bugetar, datoria publică și rata inflației și deficitul de cont curent, ca să menționăm doar câțiva factori. Între timp, situația s-a stabilizat, România este inclusă constant în topurile performanței economice europene, fiind comparată favorabil și cu țări ale căror economii au zbârnâit anii trecuți, precum Turcia sau Brazilia. Cu un curs de schimb printre cele mai stabile din lume și o viață politică stabilă, pentru că un investitor nu se uită la cât se înjură politicienii între ei, ci la cât de des cad guvernele, România a redevenit interesantă. La această oră, România este a cincea cea mai atractivă țară europeană pentru investiții în următorii trei ani, după Germania, Polonia, Marea Britanie și Franța. În 2012, eram pe locul 6, dar rușii au avut grijă să-și dea singuri în cap. În rezumat, suntem mai interesanți decât Cehia, Turcia, Elveția, Olanda sau Italia.

România atrage 0,75%
Pe plan mondial, se apreciază că există cam 400 de miliarde de dolari disponibili în fiecare an sub formă de investiții străine. România atrage vreo 0,75% din sumă. Grosul a mers până acum în industria producătoare de automobile și cele conexe, care au creat în România în ultimii ani vreo 38.000 de locuri de muncă. Serviciile profesionale și producția de software reprezintă 28% din banii atrași, ceea ce s-a tradus în 16.000 de locuri de muncă. Ce-ar putea face Iașul, pentru a obține o bucată cât mai mare din feliuța obținută de România din totalul investițiilor străine derulate? În primul rând, trebuie să spunem că legea nu lasă multe pârghii la îndemâna autorităților locale. Ajutoarele de stat sunt atributul exclusiv al Guvernului. Scutirea de impozit pe profitul reinvestit ține iar de autoritățile centrale, nu de cele locale. Bonificațiile la dobândă pentru credite, la fel. Contribuțiile pentru locurile de muncă nou-create vin de la bugetul de stat, indiferent unde are loc investiția și aşa mai departe.

Puţin loc de manevră
O primărie poate acorda scutiri la impozitul pe clădiri sau pe teren, dar în condiții extrem de restrictive, fiind iarăși necesară aprobarea „celor de sus”. Între noi fie vorba, dacă mă cheamă Bill Gates și vreau să-mi fac birou la Iași, nu mă interesează impozitul pe clădiri, oricât de mare sau de mic ar fi. Investitorii închiriază birouri, iar impozitul este plătit de proprietar, nu de chiriaș. Delphi nu are în proprietate nicio palmă de pământ la Miroslava, deci și pe ei îi doare la bască de impozitul pe teren. Iar atunci când vor exista parcuri industriale la Iași, impozitul pe clădiri și terenuri în cadrul acestora va fi zero prin prevederile Codului Fiscal, deci primăria nu poate nici măcar să se laude că îi ajută cu ceva pe investitori. La urma urmei, în mediul economic actual, nicio mare companie internațională nu-și bate capul să fie proprietară undeva. Azi ai fabrică în Cehia, mâine o demontezi și strângi șuruburile la loc prin Kazahstan. La ce să cumperi pământ? Autonomia noastră locală arată cu totul altfel decât cea din China, unde autoritățile locale pot acorda reduceri de taxe la discreție. E drept, într-o astfel de situație, riscul corupției este maxim.

Lipsa infrastructurii
Bun, atunci ce pot face autoritățile locale? Până acum, s-a mers în principal pe două metode, ambele clasice: ”stăm” și ”așteptăm”. Firește, poți sta și aștepta pur și simplu să îți vină investitorii, dar asta înseamnă sinucidere curată, mai ales că infrastructura noastră este cea care este. Autostradă nu avem, zonă cargo la aeroport, ca să permită exportul pe calea aerului a produselor finite, nici atât. Activitatea în domeniu a autorităților locale s-a rezumat la metoda tradițională, a organizării unor târguri de comerț și investiții, seminarii și altele la fel. Vreo 20-50.000 de euro cheltuiți de fiecare dată, rezultate zero. Nici Delphi, nici Continental sau Amazon nu au venit la Iași după ce au participat la un astfel de târg, pentru că la astfel de manifestări, majoritatea participanților sunt oameni de vânzări și marketing, nu investitori. O altă problemă este faptul că la astfel de seminarii, nu prea poți prezenta mare lucru. Toată lumea știe că hackerii români sunt printre cei mai buni din lume, iar o companie care vrea să investească în domeniu află rapid unde sunt facultățile care îi pregătesc în România.

Nimic clar
Surprinzător este că, deși se vorbește de ani de zile de atragerea investitorilor străini la Iași, nu s-a apelat niciodată la o firmă de consultanță specializată. Or, în domeniul investițiilor străine directe, există sute de companii dispuse să te învețe ce să faci. De fapt, am paria că reprezentanții noștri nu s-au ostenit să participe la un curs de specializare pe acest domeniu sau măcar să citească un manual de profil. Ar fi văzut acolo, în primele lecții, că e obligatoriu să prezinți potențialilor investitori, dacă tot organizezi o conferință cu ei, câteva elemente cheie, care nu țin de eventualele facilități fiscale. De exemplu, ce hoteluri există în zonă, malluri, cluburi, posibilități de recreere și „leisure”. Investitorii nu sunt roboți, ci oameni care ies și ei la o bere sau la agățat. Al doilea rând de elemente cheie e reprezentat de activitățile conexe celei a investitorului. Să zicem că X ar vrea să facă o fabrică de cuie. Unde găsește material primă, sârma necesară? Există prin zonă sau la o distanță rezonabilă. Dacă da, la ce preț și cum o transport? Există firme care să asigure service-ul strungurilor dacă alea se strică? După ce face cuiele, cum le transport la client? Ce firme de logistică sunt în zonă? Or, probabil din teama de a nu se zice că favorizează pe cineva, în mapele de prezentare ale Iașului nu se includ astfel de informații decât arareori. Să scrie pe-acolo „da, dom’le, avem firma Y cu cinci tiruri, firma Z cu doișpe etc. Iar pentru orice altă informație, Centrul de Afaceri W vă stă la dispoziție”. Or, noi nu știm până acum nici măcar ce domenii de interes ar exista la Iași. Oferim specialiști în software și ne lăudăm că găsim specialiști în orice domeniu ar dori investitorii. Adică în fapt nu le spunem nimic clar.

Oportunitățile reale
Nu avem, de exemplu, un site, la care să contribuie autorități locale, universități și firme, care să prezinte oportunitățile reale. Dacă nu știați, Mexicul se pormovează la greu ca destinație a turismului medical. Vrei să-ți faci dinții, să te tratezi de cancer, să-ți schimbi nasul, să scapi de hipertensiune sau de limbrici? Hai la noi! Logic, și-au făcut un portal frumos, pe specialități și destinații. Pentru fiecare specialitate medicală, se prezintă clinicile și spitalele existente, cu site-urile lor. Îți alegi clinica, iei legătura cu cei de acolo, iar pe portalul inițial îți faci rezervarea la avion, la un hotel din orașul respectiv și mai vezi și ce posibilități de relaxare ai. Nu de alta, dar dacă tratamentul durează o lună? Măcar să fie o lună de pastile și tequila, nu? Iar dacă suferi de o boală cronică, nicio problemă. Poți să te retragi la pensie din Mexic. Portalul în cauză îți oferă toate informațiile necesare pentru a-ți face dosarul de pensionare de pe patul de spital de pe plaja din Chapala. Medicină, turism și servicii în același loc. Exact ce nu există pentru Iași.

Exemplu la Cluj
Marea problemă a Iașului este reprezentată tocmai de incapacitatea alor noștri de a se strânge laolaltă pe termen lung. Un exemplu clar vizavi de ce poate face colaborarea dincolo de culoarea politică de ieri, de azi sau de mâine este Clujul și comunele învecinate. Luna trecută, Compania de Transport Public din Cluj a anunțat un proiect de extindere a rețelei de troleibuz din oraș către două comune învecinate, Florești și Apahida. Investiția va fi de 38 de milioane de euro. Între Florești, unde funcționează din plin câteva parcuri industriale și Cluj există deja legături prin autobuze. Care e câștigul Clujului? Floreștiul e un fel de Miroslava: există teren liber, achiziționat de primărie sau de speculanți imobiliari, care-l închiriază celor care vor să-și facă fabrici acolo. Floreștiul are deja 30.000 de locuitori, iar loc de noi blocuri pentru clujenii care migrează acolo începe să nu mai existe.

Competiţie
Vrând-nevrând, va exista o masă mare de navetiști dinspre oraș spre comună. Floreștiul se îmbogățește de pe urma fabricilor care se deschid acolo, iar Clujul scapă de șomeri, iar muncitorii din Florești își vor cheltui banii tot la mallurile din Cluj. Tocmai de asta, între Cluj și Florești a început o veritabilă competiție, ale cărei rezultate vor fi doar în folosul localnicilor. Se face troleibuz spre Florești, ca să rămână clujenii în oraș? Floreștiul răspunde cu proiect de grădiniță cu program prelungit, școală cu 42 de clase, asfalt, iluminat public, liceu, parc de joacă, centru SMURD, parcare supraterană și șosea de centură. Pe anul ăsta, comuna are în proiect investiții de 21 milioane de euro. Miza competiției este esențială. Și municipiul, și comuna vizează, pe termen scurt, ca oamenii să-și cheltuiască banii la mall, respectiv la magazinul mixt. Pe termen lung, miza este mai importantă. Conform legii, 44% din încasările statului din impozitul pe venit revin bugetului local. Locul impunerii este cel al sediului social al firmei la care lucrează cel impozitat. Cu alte cuvinte, nu contează unde muncești, ci unde e sediul firmei. Dacă e la Florești, cei 44% merg acolo. Dacă e la Cluj, municipiul va fi beneficiarul direct.

Cine câştigă
De chestia asta este perfect conștient orașul Corabia, de pe malul Dunării. Afară de situarea geografică, orașul nu are niciun atu. Ei știu cum, au reușit să păcălească un neamț să facă o fabrică de membrane pentru mezeluri. Cele 200 de locuri de muncă reprezintă enorm pentru un oraș de 16.000 de locuitori. Ca să-i țină, s-au pus pe capul firmei locale de gaze și au convins-o să-și schimbe planurile de investiții. În loc să racordeze o stradă la rețea, au tras 800 metri de conductă până la nemți. Primarul a pierdut probabil voturile celor lăsați anul ăsta fără gaz, dar orașul câștigă. Tot ca să-i țină pe nemți, le-a pus la dispoziție un cămin de nefamiliști. Nemții îl reabilitează și-l folosesc pentru cazarea oamenilor lor, oricât au de gând să stea în oraș. Genul acesta de facilități poate fi oferit de orice oraș din țară, cu atât mai mult de Iași, care nu dispune de terenuri libere pe care să le ofere investitorilor. Aceștia pot însă găsi teren în jurul Iașului, și să-și țină birourile aici. Toată lumea câștigă.