De câțiva ani încoace, toată lumea se înghesuie să trăiască sănătos. Mâncare vegan, tinctură de trei frați pătați, blender, pilates și altele la fel. Ideea nu e chiar nouă, totuși. Din cele mai vechi timpuri, oamenii făceau tot posibilul să se mențină în formă. Iar unul din elixirurile de epocă a fost… berea, ale cărei proprietăți curative, nu doar bahice, erau apreciate din plin în Evul Mediu. Deci, pe viitor, când vă mai sună nevasta seara târziu și vă strică tot cheful de viață, îi puteți spune, fără a minți deloc, că tocmai urmați un tratament naturist prelungit. Din păcate, la Iași cel puțin, istoria berii are un final trist, după cum vă vom povesti mai jos.

În mănăstiri
În Moldova, berea se producea încă din 1402, când abia ce descălecaseră voievozii maramureșeni. În lipsă de spitale și farmacii, se fabrica în mănăstiri, unde călugării vindecau și sufletele căzute în păcat, și trupurile leșinate de sete. De prima fabrică „modernă” se va vorbi în Iași din 1786, sub Alexandru Ioan Mavrocordat. Și se va vorbi de bine, că însuși domnul zicea cu fală că acolo se fabrica bere de trei feluri, „di rând, îndoită și di Bavaria”. Nu prea știau moldovenii noștri unde e Bavaria, dar deja berii nemțești i se dusese buhul că e cea mai bună din lume. Proprietar era un anume Herletz, gerah, adică medic la bolnița, adică spitalul, „Sf. Spiridon” și spițer în timpul liber. Doar berea era medicament, nu? Nu ne întrebați dacă omul era neamț sau evreu, că n-avem idee.

Sistem de răcire
Fabrica, de sub ale cărei ziduri curgea pe atunci una din mendrele Bahluiului, s-a făcut repede cunoscută și apreciată de ieșeni. Atât de apreciată, încât incendierea ei în 1821, în timpul tulburărilor produse de eteriștii greci și de turci, a fost urmată de o rapidă reconstrucție. Pe la 1879, s-a înființat și berăria anexată fabricii, că tot mai mulți ieșeni se tratau naturist, iar afacerea mergea din plin. E drept, și evreul care îi devenise proprietar se dădea peste cap să-și vândă marfa cum trebuie. Peisch Haimovici a amenajat beciurile și a făcut-o atât de bine, încât 70 de ani nu s-a mai schimbat nimic la ele. Ca să țină berea rece și în mijlocul verii, răcoarea hrubelor nu era de-ajuns, așa că lichidul auriu era răcit cu gheață, tăiată iarna de pe iazurile din jurul Iașului și ținută învelită în paie, la frig. Acest sistem de răcire avea să funcționeze până în 1950, când a fost montată și o instalație frigorifică.

Bere și spirt
Fabrica din Păcaurari a trecut printr-un moment de cumpănă în 1973, când beciurile au fost grav afectate de infiltrațiile de apă venite din versantul Copoului, accentuate de anii ploioși din acea vreme. S-a pus problema demolării fabricii și construirii alteia, în Tudor Vladimirescu. Până la urmă, fabrica a fost salvată, iar Iașul s-a mai ales cu una. E drept, era perioada de glorie a berii ieșene. Se produceau o mulțime de mărci: Breazu, Bucium, Carpați, Bucegi, Unirea, Ciric, Copou, Iași, Moldova, Repedea, ba chiar și o bere hipoglucidică, pentru diabetici. În 1975, s-a montat o linie modernă de îmbuteliere, iar butoaiele de stejar au fost înlocuite cu tancuri de inox. Tot cam pe-atunci i s-a adăugat și o secție de producere a alcoolului industrial, iar fabrica a fost rebotezată „Întreprinderea de bere și spirt”. Peste ani, secția de alcool avea să devină Alfincool SA.

„Țeava de aur”
În 1986, la 200 de ani de la înființare, a fost redeschisă „Berăria veche”. Numele nu a prins, ea fiind rapid poreclită „Țeava de aur”, pentru că umplerea halbelor se făcea printr-o țeavă trasă direct din beci. În paralel cu țeava oficială, mai picura și alta, ilicită. Erau anii în care înflorea furtul de bere din fabrică. Cea mai eficientă metodă era furtul cu sacoșa. Se lua o sacoșă de plastic, cu imaginea Palatului Culturii pe ea, se umplea parțial cu bere și se lega de piept, pe sub haină. La poartă nu se vedea. Încăpeau și cinci litri de bere, fără să se observe.

Sfârşitul
Romantismul a luat sfârșit, ca în toată industria ieșeană, în anii ’90. Fabrica s-a spart în trei și s-a privatizat. Niciuna din bucăți nu a mai dus-o mult. Asbeer, în Păcurari, a fost închisă în 2002. O linie de îmbuteliere a mai funcționat prin 2004-2005, când în loc de bere, în sticle se punea suc „Spider”. Apoi, fabrica din Păcurari a rămas închisă, iar din 2007 a început să dispară cărămidă cu cărămidă. Au mai fost salvate beciurile, că sunt monument istoric. Fabrica din Tudor Vladimirescu a fost demolată, iar pe ruinele ei au apărut supermarketuri și un hotel. Singurul care mai păstrează numele de „Zimbru”, afară de berea cu același nume, produsă însă la Suceava.