Pe mâna lui Mogoş

Adrian-Mogos

Adrian Mogos

Adiţu Mogoş, fostul decan interimar al Fabricii de avocaţi din Iaşi, cel care a împărţit caşcavalul timp de aproape două decenii, a dat încă odată dovada că este un individ imprevizibil şi extrem de alunecos (în sensul rău al cuvântului).

Despre ce este vorba? Surse din rândul consilierilor avocaţi ne-au informat, recent, că nea Adiţu ar fi făcut joc dublu la barajul dintre cei doi candidaţi la fotoliul de decan: Liviu Bran şi, respectiv, Marius Striblea. Mai precis, atunci când s-a convins că Striblea a ajuns un pic mai popular decât contracandidatul său, avocatul Bran, bătrânul rechin al avocaturii ieşene a procedat precum Iuda: a trădat. Şi a făcut-o ca un mare meseriaş. La finalul primului tur de scrutin, când scorul votului dintre cei doi lupi tineri îl avantaja oarecum pe Marius, Adiţu a ieşit rapid la rampă cu o declaraţie şoc pentru cunoscătorii cei cu nasul fin în ale curvăsăriei şi şmecheriei. Fiind convins că nu mai este agreat de nimeni şi că steaua sa a apus demult, Mogoş a jucat la cacealma. Adică, s-a făcut că-l susţine din toţi rărunchii pe unul dintre candidaţi, mai precis pe Bran, ca, la final, acesta din urmă să piardă. Iată declaraţia lui Adiţu, care a schimbat total mersul lucrurilor:

„Va ieşi decan doar cel pe care îl voi susţine eu, care şi cred că merită. Cel care o să învingă, să ştiţi că a fost susţinut de mine. Nu este nici pentru mine simplu să accept că Baroul va avea de suferit pe viitor pentru că va fi condus de un decan care nu se ridică la înălţimea unei asemenea pretenţii”.

Intervenţia lui Mogoş, hârşâit ani la rând la şcoala politichiei şmechereşti de Bahlui, a avut un adevărat efect de bumerang asupra lui Bran, cel care, chipurile, era sprijinit de fostul decan interimar. Aceleaşi surse ne-au spus că, evident, totul a făcut parte dintr-un plan bine pus la punct. La finalul celui de-al doilea tur de scrutin, avocatul Marius Striblea a câştigat şefia Baroului Iaşi. El a fost votat de 261 de avocaţi, iar Bran, 237. Vorba aceea: se înscrie cine vrea şi iese cine vrem noi.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *