Radu Prisăcaru salută Justiţia română… din Anglia

Radu Prisacaru

Radu Prisacaru

După un cincinal de procese, expertize şi contra-expertize, zeci şi sute de termene de judecată, excepţii peste excepţii şi recuzări de judecători pe bandă rulantă,       ex-prefectul de Iaşi Radu Prisăcaru, acuzat că a cerut mită 3 hectare de teren de la soţii Forna, a fost condamnat la 4 ani de puşcărie cu executare, pentru luare de mită. Pe de altă parte, Curtea de Apel Iaşi a pronunţat şi două achitări în dosarul „Mită la prefect”. Avocatul Toni Baltag şi Flavius Ioniţă, fostul şef al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) Iaşi au fost achitaţi, magistraţii considerând că, în cazul lor, faptele nici nu există. Dacă instanţa superioară a dat dovadă de blândeţe pentru Baltag şi Ioniţă, nu la fel s-a întâmplat în cazul afaceristului Cristian Maftei, care, din cauza unei condamnări anterioare pentru înşelăciune, a primit, cumulat, o pedeapsă totală de 5 ani de închisoare, pentru complicitate la luare de mită. În timpul pronunţării sentinţei, marele absent a fost însăşi Radu Prisăcaru şi apărătorul său, avocata Sandra Grădinaru. Surse bine informate din zona justiţiei, ne-au spus că Prisăcaru ar fi ştiut dinainte că va fi condamnat cu executare, fapt ce explică plecarea sa precipitată în Anglia. Mai mult, Răducu şi-ar fi luat bilete de avion în mare grabă, cu 48 de ore înainte ca dosarul să rămână în pronunţare. De acolo, din Anglia, unde prestează pentru o companie britanică, Răducu îşi aşterne pe blogul personal, gândurile, nemulţumirile, neîmplinirile şi evident frustrările: „Am primit o sentinţă nedreaptă. Aceasta cu siguranţă va face istorie. E o luptă pierdută pe nedrept dar am credinţa că voi câştiga războiul. Mă rog la Dumnezeu să îmi dea puterea ca să merg mai departe”, a postat Prisăcaru pe blogul său.

O palmă grea pentru administraţia românească

Arestarea şi apoi condamnarea „celui mai tânăr prefect din ţară” – cum îi plăcea să-şi spună – este, poate, cea mai grea palmă dată administraţiei publice ieşene. Mulţi observatori din justiţie, media şi administraţie sunt de părere că instanţa şi procurorii anticorupţie nu au reuşit devoalarea „greilor” din spatele jafului cu terenuri şi bani publici din judeţul Iaşi. Mai mult, nici Radu Prisăcaru nu a mai „dat pe goarnă” reţeaua de prădători, aşa cum promisese, devenind astfel ţapul ispăşitor al celor care au pus la punct şi au coordonat „afacerile” pe picior mare din zonă. Deşi, în momentul arestării, fostul prefect pomenea nume precum Crin Antonescu sau Relu Fenechiu, acestea au fost trecute ulterior sub tăcere, în cei cinci ani de procese şi petiţii apărătorii condamnatului ajungând la extravaganta concluzie că înregistrările prin care Prisăcaru cerea mită soţilor Forna sunt… contrafăcute. Dacă a prins sau nu această inventivă teorie a conspiraţiei, nu ştim, cert este că în ultimii ani, pentru acoperirea gunoiului lăsat de Prisăcaru în scenă a intrat rând pe rând politicieni, oameni de afaceri, procurori, poliţişti, ofiţeri de informaţii şi chiar şi foşti agenţi de spionaj. Mult zgomot pentru doar patru ani de puşcărie! Cu executare.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *