Printre apărătorii noştri de apa Bahluiului care-şi fac veacul mai mult pe holurile Palatului de Justiţie decât prin sălile de judecată, circulă nişte zvonuri foarte interesante. Dar ce spun eu interesante, ele sunt bârfoaie de-a dreptul…
Conform unor personaje de încredere din anturajul unor avocaţi maeştri sau maiştri, cum doriţi a le zice, cică Nicoleta Balica, denunţătoarea care a turnat-o la DNA pe judecătoarea Angela Ungureanu, ar fi fost obligată să facă acest lucru pentru a-şi salva fratele de la pârnaie. Mai precis, pentru a-şi scoate ruda de gradul 1 din belele, adică a o scăpa de un dosărete voluminos şi greu, avocata ar fi fost de acord să facă o înţelegere cu anchetatorii, adică să ciripească totul. Despre împrumuturile dubioase efectuate de Ungureanu, cât şi de unele sau de altele, multe şi nu mărunte. Într-o altă ordine de idei, mergând pe principiul „ce-i în guşă, e şi-n căpuşă” ori „sângele apă nu se face”, Balica ar fi dat totul pe goarnă procurorilor. Başca ar fi dezvăluit apoi şi numele unor colegi apărători, cu tot cu CNP-ul din dotare, care fuseseră anterior spoliaţi de bani de aceeaşi judecătoare. Ulterior, totul nu a fost decât o simplă formalitate pentru DNA . Ceea ce a urmat e lesne de înţeles. Pentru simplul fapt că denunţătoarea le-a făcut toată treaba celor de la anticorupţie, aceasta merită o medalie. De tinichea. O fi bine, o fi rău, doar cetăţenii noştri fraieri de cinstiţi, ce caută de aiurea dreptatea şi adevărul, o pot spune…
Foloase necuvenite, falsuri în declaraţii şi conflict de interese
În noiembrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat dosarul Angelei Ungureanu, judecătoarea acuzată că împrumuta în mod nejustificat sume mari de bani de la avocaţi, la Curtea de Apel Bacău. Magistratul a fost prins în flagrant în timp ce primea 2.500 de lei de la avocata Nicoleta Balica pentru a urgenta tehnoredactarea unei hotărâri judecătoreşti într-un dosar ce privea firma Coseli. În aceeaşi zi, Angela a fost reţinută pentru 24 de ore dar a doua zi, CSM a dat aviz negativ la cererea de arestare. În prezent, ea este judecată pentru 15 infracţiuni de primire de foloase necuvenite, 7 infracţiuni de fals în declaraţii în formă continuată şi conflict de interese. Jos Mafia, Sus Anticorupţia!