În ultima vreme, Marius Dangă, liderul liberalilor ieşeni, a devenit o prezenţă relativ discretă şi mai puţin vocală în peisajul politic local. Nu se mai suie pe baricadele din Consiliul Local, sau, dacă o face, până îşi termină luarea de cuvânt, pare că îşi dă seama singur că bate câmpii. Apoi, pare că nici candidatura la Primăria Iaşului nu-i mai produce fiori, abţinându-se la a-şi manifesta intenţia de a lua drumul Palatului Roznovanu, declarând cu jumătate de gură că e cam dezamăgit de lipsa de încredere a colegilor faţă de prestaţia lui din ultima vreme. Totuşi, Dangă mai găseşte câte un prilej prin care încearcă să-şi risipească această depresie vremelnică. Spre exemplu, liderul liberal a postat recent un selfie făcut împreună cu senatorul Dumitru Oprea tocmai la Festivalul Fanfarelor de la Cozmeşti, unde cei doi par a se fi distrat de minune.
Mitică se ia după miros. Simte că-i ceva de ros?
De ceva vreme, deputatul liberal Dumitru Oprea a reluat prin presă seria de comunicate în care tratează marile probleme ale omenirii. Cam fără succes, ce-i…