Mai deunăzi, în plin rond Podu Roș, doi șoferi se înjurau de zor. Unul venea de pe șoseaua Națională și probabil se ducea spre Bucium, celălalt dinspre Palat spre Nicolina. Nu se ciocniseră, dar probabil că nu se înțelegeau care are prioritate în sensul giratoriu. Se înjurau regesc, vorba lui Ștefan Bănică, deși ar fi putut să meargă fiecare mai departe liniștit. Chiar, care sunt cele mai urâte intersecții din Iași? Alea în care să ai emoții dacă intri? Afară de cea menționată. Noi ne-am gândit la câteva, mai ales în zona centrală, unde și traficul e mai intens, dar lista rămâne deschisă.
Din prostie
Pe tema asta, am zice că există două categorii de intersecții nasoale. Unele în care problemele apar din cauza prostiei, altele în care vizibilitatea este cuvântul cheie. Eventual trei, că mai sunt și mixte. De exemplu, intersecția de la Fundație. Acolo sunt două probleme majore: sensul giratoriu și, culmea, vizibilitatea. Șoferul român are, prin definiție, o problemă cu sensul giratoriu. Puțini sunt cei care știu corect cum se intră în girație, cine are prioritate, unde este dreapta și unde este stânga. De regulă, se intră în girație în funcție de trafic și de cât de „înfipți” sunt ceilalți șoferi. Nu ne apucăm să vă povestim noi regulile dintr-un sens giratoriu. Ca pieton, nu vă interesează, ca șofer ar trebui să le știți. Circulaţia s-a fluidizat mult în intersecţia din Fundaţie. Mai sunt însă scandaluri între şoferii ce coboară Copoul şi cei ce vin din Independenţei. Dar, în cazul acestei intersecţii, e vorba, aşa cum spuneam mai sus, de prostia şoferilor.
Timpii semafoarelor
Prin zonă e și intersecția de la blocul Carmen. Acolo, mulți șoferi care vin dinspre spital forțează semaforul roșu pentru a vira stânga, pe Independenței, spre Târgu Cucu. E riscant, pentru că vizibilitatea spre stânga e redusă, dar totuși o fac. De ce? Ca să prindă verdele de la semaforul din stația de autobuz, care mai merge doar câteva secunde. Dacă treci pe verdele de la intersecția străzii Nicolae Bălcescu cu bulevardul, prinzi roșu 20 de metri mai încolo și rămâi în mijlocul intersecției, de-a curmezișul, pe banda doi sau trei. Acolo e de umblat la timpii semafoarelor, că doar de aia avem comisie de circulație. Dacă nu se pot regla altfel, sens giratoriu.
Situaţie stranie
Ciudată e și intersecția dintre bulevard și străzile Mihai Eminescu și I.C. Brătianu. Pe sensul spre Târgu Cucu, prima bandă e pentru mers la dreapta, cea din mijloc pentru înainte, iar a treia, pentru urcat pe Mihai Eminescu. Adică, din trei benzi, una sigură este pentru sensul principal de mers, sursă permanentă de ambuteiaje. Aici nu știm exact cum ar fi mai bine, așa că apelăm pentru idei la dumneavoastră.
Neatenți și nesimțiți
Ceva mai încolo, în Târgu Cucu, altă problemă. Vii de pe bulevardul Independenței și mergi pe Elena Doamna. Bulevardul e larg, dar undeva pe dreapta ai o străduță amărâtă, Cuza Vodă. Ai prioritate? N-ai. Ai „cedează trecerea”, chestie la care mulți șoferi nu se gândesc. Dacă îi mai iei în calcul și pe cei care intră pe interzis pe Cuza Vodă, venind dinspre Elena Doamna, deja ai o problemă. E vorba, în rezumat, de șoferi neatenți și de șoferi nesimțiți. E de pus un polițist cu un carnet nou de procese verbale în fiecare dimineață. Până de curând, era încă mai nasol, că semnul de „cedează trecerea” era mascat de semnul de trecere de pietoni.
La mila altora
Nici 100 de metri mai încolo, alta: Elena Doamna cu Pădurii și Bărboi. Să intri din Bărboi pe Elena Doamna, spre Independenței, e o problemă. Trebuie să stai și să aștepți să se milostivească șoferii de pe Elena Doamna. Nici ei nu au o viață ușoară, mai ales dacă vin dinspre Bucșinescu. Vizibilitatea spre dreapta este zero. Dacă oprești la „stop”, nu vezi dacă vine vreun tramvai din vale. Ca să-l vezi, trebuie efectiv să ajungi pe șinele de tramvai.
Jale la Cotnari
Eh, ne oprim aici. Era cât pe ce să ajungem să vorbim și de intersecția Cotnari, unde cu toate semafoarele tot au loc accidente și unde un pasaj ca cel din fundație ar fi ideal pentru a asigura fluiditatea și siguranța traficului. Sau de cea dintre A. Panu și Sf. Lazăr, unde mulți șoferi care vin dinspre Casa Dosoftei pur și simplu nu văd linia continuă care îi protejează pe cei care intră dinspre Sf. Lazăr și nu-și mai bat capul să schimbe banda. Dar dacă mai povestim mult, nu mai terminăm nicicând.