„Iar cel ungurean / Și cu cel vrâncean / Mări, se vorbiră / Și se sfătuiră / La apus de soare / Ca să mi-l omoare / Pe cel moldovan / Că-i mai ortoman / Și-are oi mai multe / Multe și cornute”. Cu toții știm Miorița, balada aia cu cei doi oieri care plănuiesc să-l omoare pe moldoveanul nostru harnic și gospodar, iar el, în loc să se apere, stă și filosofează despre nunți cosmice și fluiere din diverse materiale. Se vede că Miorița e producție moldavă, că dacă era compusă prin munții Apuseni, sigur gospodarul era moț, iar criminalii ungur, respectiv bănățean. Cu toții avem prejudecăți dintr-astea și mai totdeauna, băieții răi sunt ceilalți. Nouă ni se strepezesc dinții când spunem „București”, ei duc se strâmbă când aud de noi. De unde? Cum? De ce?

Teorie sociologică
Întâi, o mică atenționare. Prejudecățile astea regionale, eventual chiar din cadrul aceluiași popor, sunt o treabă serioasă și există o adevărată teorie sociologică legată de ele. Nu doar noi suferim de prejudecăți regionale și etnice. De fapt, nu știm popor care să nu sufere de așa ceva. Italienii au o vorbă: „Nordul produce, Roma consumă, Sudul moare de foame” și prin definiție sicilienii sunt leneși, pomanagii sau mafioți. De fapt, nici nu-s italieni, că nimeni nu le pricepe dialectul. De regulă, prejudecățile pleacă din istorie și sunt cu atât mai numeroase cu cât diversele regiuni ale unei țări au fost mai mult timp despărțite. Să nu uităm că statele-națiune sunt de dată recentă, iar asperitățile n-au avut timp să se tocească. România există ca stat din 1859, Italia – din 1861, Germania – din 1871, ca să dăm doar câteva exemple. Că tot vorbeam de italieni, șansele de a pune la aceeași masă un locuitor al Perugiei și unul din Assisi sunt egale cu cele de a apropia doi magneți de același pol. Și vorbim de două orășele situate pe două dealuri vecine. Ca să explici râca dintre ele, trebuie să te întorci în timp cu vreo 700 de ani, pe când cele două orașe erau republici independente și rivale, ale căror „armate” de câte 50-100 de soldați se băteau de câte ori se întâlneau în vale. Nu ne întrebați de ce. De la vreo oaie pierdută de unii și mâncată de ceilalți, probabil.

Despre ardeleni
Lăsându-i însă la o parte pe alții, cum ne vedem noi unii pe ceilalți și mai ales, de ce? Pentru moldoveni și munteni, ardelenii au două defecte majore: cunosc doar trei viteze, încet, foarte încet și pe loc și sunt proști. Vorba bancului cu ardeleanul întrebat de Dumnezeu ce alege între prostie și frumusețe: „No, Doamne, frumusețea-i trecătoare”. De fapt, prostia de care sunt acuzați pleacă tocmai de la felul lor molcom de a fi și a vorbi. Și noi, ca moldoveni, și muntenii, vorbim iute și asociem viteza vorbei, ca și promptitudinea răspunsului, cu inteligența, chiar dacă răspunsul e greșit. Deci, cel lent e prost, chiar dacă dă răspunsul corect. Bun, dar de ce-s lenți? Poate de la ocupația lor de bază, remarcată de unguri de cum au venit în Ardeal: oieritul. Stai pe vârful dealului între oi, rezemat în ciomag, toată ziua. Oaia nu e capră, să fugă, deci nu-i nevoie să fugi după ea. Apoi, singur fiind, cu cine să vorbești? De aici probabil vorbele puține și molcome?

Poreclă admirativă
Noi îi luăm la doi franci grămada, dar ardelenii se împart și ei. Bănățenii-s fruncea. De unde până unde? Da’ de când? Apoi, doar de vreo 60 – 70 de ani, că înainte nu erau. La sfârșitul anilor ’40 și începutul anilor ’50, sașii din Banat, șvabii din Făgăraș și bănățenii înșiși au fost deportați în Bărăgan, zonă pe atunci semi-deșertică. Sașii și șvabii, că erau nemți, deci fasciști și antisovietici. Bănățenii, că erau prea aproape de Iugoslavia lui Tito, paria în lumea comunistă pe atunci, deci nu prezentau încredere. Ajunși în Bărăgan, s-au apucaat să-și refacă gospodăriile, plecând de la zero. Muntenii au căzut pe spate văzând cum scot apă din piatră seacă și se descurcă. Varianta doi era să moară de foame, așa că nu aveau de ales, dar porecla admirativă le-a rămas.

Oltenii – zgârciţi
Oltenii sunt buni de gură, proști și zgârciți. Aici e cealaltă extremă: vorbesc prea repede, deci nu apucă să gândească, deci sunt proști. Nu degeaba au centrul spiritual la Caracal, „unde s-a răsturnat carul cu proști”, nu? Dacă întrebi pe cineva de unde până unde car cu proști, nu prea are ce răspunde. Aici sunt două răspunsuri. Unul e al lor: nu e vorba de car cu proști, ci de car cu ploști, pluralul de la ploscă. Simplă confuzie. Altul face referire la un uz mai vechi al cuvântului „prost”, acela de țăran, de om simplu, de „neam prost”, adică nu boieresc și la obiceiul de a aduce la judecată oamenii într-un car. Între noi fie vorba, multe dintre prejudecățile noastre sunt legate de inteligență. indiferent de regiune, românul se consideră isteț. Statistica spune însă altceva. Românii au un coeficient mediu de inteligență sub 100, adică sub media mondială. Poate compensăm prin șmecherie și fler. Revenind la olteni, de zgârciți, sunt zgârciți. De fapt, doar extrem de economi, ca și scoțienii. Cu excepția văii Oltului, Oltenia este o zonă secetoasă, uscată, cu un teren nisipos, pe care nu poți să cultivi mai nimic. Normal că sunt economi. N-au de ales.

Despre moldoveni
Pe ansamblu, moldovenii sunt cei mai prost văzuți români de către ceilalți. Moldovenii sunt leneși, fac copii pe bandă rulantă și tâlhăresc, ucid și violează. A, și sunt bețivi, bineînțeles. Pentru ultima etichetă, putem să-i mulțumim și lui Dimitrie Cantemir, care menționează în „Descriptio Moldaviae” un concurs de băutură între un moldovean și un muntean. A câștigat moldoveanul, care a și fost boierit de domnitor pentru că nu și-a făcut țara de rușine. Munteanul a murit, de prea multă băutură. Dincolo de istoria anecdotică, adevărul este că şpriţuim cam mult. Statistic, cel mai mare consum de alcool din România se înregistrează în Moldova. Iar dintre moldoveni, basarabenii sunt cei mai cei. De fapt, sunt chiar în top 5 mondial. Acum vreo 3-4 ani, aveau chiar medaliile de bronz în domeniu, dar au mai căzut un loc.

Spor natural pozitiv
Numărul de copii mare e și el un fapt statistic, sporul natural fiind pozitiv în Moldova, îndeosebi în Vaslui și Iași. Sociologic, faptul se explică prin aceea că Moldova este cea mai rurală regiune a țării. Cu o agricultură bazată încă pe brațele de muncă din gospodărie, nu pe tehnică modernă, ai nevoie de copii mulți pentru a avea pe cine pune la prășit. Că tocmai din această cauză, gospodăria medie moldovenească nu va fi la fel de bogată ca una ardelenească, e altă treabă. De altfel, la sărăcia zonei contribuie din plin și clima, mult mai uscată decât în vest. Cu 5-600 mm ca medie multianuală a ploilor, nu prea poți obține mare lucru din pământ, deși cernoziomul moldovean este cel mai bun din punct de vedere pedologic din țară.

Violenţi
Și la infracțiuni stăm „bine”, mai ales la cele prin violență, născute din băutură, Vasluiul fiind primul pe țară la violuri și tentative la omor, inclusiv la cele reușite. E vorba însă strict de infracțiunile legate de sărăcie și analfabetism, capitol la care ne batem cu oltenii pentru primul loc în clasament. La infracțiunile economice, bucureștenii conduc detașat. La București se dau tunurile care țin țara săracă. Culmea, ideea că Moldova trăiește din pomana dată de Ardeal, din contribuțiile lor la bugetul de stat, este falsă. Moldova este contributor net la PIB, noi trimițând mai mulți bani la București decât primim. Zonele care trăiesc din ce dau alții sunt Oltenia, sudul Munteniei și zona Harghita-Covasna-Mureş. Dacă ar fi autonomi, ungurii noștri ar muri de foame.

Frumuseţe
Dintre moldoveni, cei mai prost văzuți sunt basarabenii. În perioada României Mari, Basarabia era privită ca un fel de siberie, unde erau „exilați” funcționarii care făceau vreo boacănă. Citiți „Rusoaica” de Gib Mihăescu, pentru detalii. Acum, basarabenii sunt priviți ca rackeți, chiar dacă fenomenul din anii ’90 a dispărut. În schimb, nimeni nu contestă frumusețea moldovencelor. Nu e prejudecată, ci fapt. Încă de pe vremea târgurilor de roabe din Imperiul Otoman, femeile noastre erau apreciate. Între noi fie vorba, poate atunci erau mai bine apreciate.

Cei din Capitală
De bucureșteni s-ar putea scrie o săptămână fără a ne repeta. Înfumurați, vorbesc incorect românește, cocalari și pițipoance, mârlani la volan etc. Înfumurarea există și apare oriunde în lume, când e vorba de locuitorii capitalei. Nu ne miră, deși ar putea să-și aducă aminte că nu au niciun merit. Faptul că Bucureștiul este capitala, iar nu Iașul sau Focșaniul, cum se propunea în 1859 se datorează doar faptului că turcii voiau o capitală a României mai aproape de ei, ca să o controleze mai ușor, nu vreunui merit al Bucureștiului.

Greşeli în vorbire
Vorbitul stâlcit este o realitate. „Dă”, în loc de „de”, „pă”, în loc de „pe”, „decât trei lei”, în loc de „doar trei lei”, „trafic” cu accentul pus aiurea, sunt mărci bucureștene prin excelență. Parțial, limba pocită pe care o vorbesc este pură convenție. Marii clasici ai literaturii române sunt majoritar moldoveni. Ca urmare, limba română literară este graiul moldovenesc. Folosirea aiurea a accentelor, a cuvintelor „decât” sau „care”, forme gen „ca și deputat”, unde „și” nu are ce căuta, sunt însă incultură crasă. Om fi noi analfabeți, dar măcar vorbim mai corect ca ei, chiar dacă nu știm să citim. Partea proastă e însă că mărul viermănos le strică pe celelalte, nu se vindecă de la ele.

Şoferi imprudenţi
Că sunt, ca medie, șoferi nesimțiți și imprudenți, este iarăși un fapt. Bucureștiul este pe primul loc în țară la numărul de accidente la mia de locuitori. Faptul se datorează parțial traficului infernal de la ei, care-i împinge să riște, dar și, în bună parte, autosuficienței date de postura de capitală. Și aici se aplică zicala cu mărul. „Mitosecunda”, adică acea durată infinitezimală de timp care trece între momentul în care se face verde la semafor și cel în care mitocanul din spate claxonează nervos, are aceeași lungime și la Iași, ca și la București: mult sub o miime de secundă.

Dispreţ reciproc
Bădărănia bucureștenilor, aerele pe care și le dau mulți dintre ei față de „țăranii” din provincie, ca și oftica provincialilor, pentru a fi sinceri până la capăt, explică disprețul general cu care sunt priviți de mai tot restul țării. La dispreț se răspunde cu dispreț. Nu degeaba detronarea lui Cuza, care alesese Bucureștiul drept capitală, a fost sărbătorită la Iași cu trei zile de iluminații festive.

Apelativul „mitici”
La pachet, toți „regățenii”, locuitorii Vechiului Regat, de la est și sud de Carpați, sunt etichetați de ardeleni cu apelativul „mitici”, pluralul forțat de la „Mitică”. Termenul e prea complex pentru a-l detalia, dar exprimă tot disprețul de care sunt capabili cei care se consideră mai capitală decât însăși capitala. Ardelenii sunt mândri de trecutul lor imperial, chit că nu au fondat un imperiu, ci au fost cuceriți de unul, cel austriac. Asta, după ce fuseseră ocupați de unguri și de turci. Civilizația occidentală, cu care au fost în contact, chiar periferic, timp de 200 de ani, e considerată superioară celei balcanice din Moldova și Muntenia. Iar cum România privește spre vest, ardelenii au impresia că îi țin pe „mitici” în spate. Nu degeaba, în 1918, Directoratul transilvănean cerea autoguvernare pentru Ardeal, adică autonomie.

Subiect de bancuri
Nu discutăm superioritatea civilizației occidentale față de cea orientală. Dacă ea există, nu li se datorează ardelenilor, la fel cum bucureștenii n-au niciun merit că acolo e capitala României. Fumurile lor sunt tot un fel de oftică, precum cea a ieșenilor că nu sunt capitala României sau a sucevenilor că nu sunt capitala Moldovei. Cu toată râca între unii și alții, suntem toți români, iar diferențele dintre noi au rămas doar subiect de bancuri, la care râdem toți.