Candidatul ideal (nu-l vede nimeni?)

Daniel Oajdea

Daniel Oajdea

„Bârfa de Iaşi” a aflat numele partidelor care i-au propus deputatului PDL Daniel Oajdea să candideze la Primărie, precum s-a lăudat acesta la ultima sa întâlnire cu ziariştii.

Cea mai serioasă ofertă a venit din partea partidului lui Dan Diaconescu, dar nici cea venită de la PRM nu este de neglijat, le-a spus Oajdea apropiaţilor săi. Pe Oajdea au pus ochii şi maghiarii, dar preţul cerut de deputatul din Alexandru cu birou în Nicolina i-a pus în încurcătură pe cei de la UDMR. Pentru a ieşi din dilemă, Oajdea plănuieşte o întâlnire cu alegătorii săi în sala fostului cinematograf Dacia. Deputatul îi va pune pe votanţii săi să aleagă ei care partid se potriveşte cel mai bine cu caracterul său. Îl sfătuim pe Oajdea să nu cheme şi pensionari, că apoi va fi forţat să candideze din partea filialei locale a Partidului Comunist. Rus, se înţelege…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *