Camelia Bogdănici, deputat progresist de Iaşi, prezintă tot mai evident simptomele unei dedublări de personalitate. Politician fiind, Bogdănici ar putea avea o explicaţie a acestei stări, nu şi o scuză. Recent, ea şi-a manifestat public dorinţa ca medicii să fie respectaţi, dar, până nu demult, făcea parte din Partidul Mişcării Populare, fondat de un un nene, Băsescu pe numele lui, care nu dădea doi bani, la propriu, pe medici şi profesori. Acum, Bogdănici e la UNPR, deci la puterea, aşa c-ar putea rezolva problemele sistemului sanitar. Citind jurnalul doamnei Bogdănici, am încercat să aflăm detalii despre substraturile schimbării viziunii sale despre bugetarii din sistemul medical.
– Regret că n-am deschis ochii la timp în legătură cu orientarea mea profesională. Decât să fi dat la medicină şi să mă ocup acum de cataracte, mai bine făceam şcoala politică la Ştefan Gheorghiu, iar azi aş fi ajuns departe. În politică, vorba aia, dacă nu curge, pică. Şi nu vorbesc de picături de atropină în ochi, ci de lichidităţi din alea care cu adevărat fac bine la sănătate.
– Îmi aduc aminte de spusele fostul meu şef, domnul Traian Băsescu, cel care, la moment de mare adevăr postbahic, cerea lumii academice să nu mai producă filozofi şi savanţi, ci tinichigii şi ospătari. Sau cum a tăiat domnia sa salariile bugetarilor cu 25%, într-un alt mare moment de inspiraţie economică şi de grijă faţă de ţară. Ah, ce bine c-am scăpat din partidul acestui tiran, atât de neînţelegător cu nevoile medicilor şi profesorilor! Acum, graţie unei compoziţii secrete de alcool sanitar şi înălbitor de rufe, am reuşit să-mi spăl păcatele tinereţii mele politice şi să mă transform într-o Jeanne D’Arc a luptei medicilor pentru cucerirea respectului tuturor românilor. Iar faptul că fac parte dintr-un partid aflat la guvernare îmi dă şi o aură de luptătoare din interiorul sistemului, ceea ce mă face şi mai vitează în ochii colegilor mei.
– De fapt, mă gândesc să devin o protestatară de profesie. Cel puţin pe segmentul ăsta, loc este pentru toată lumea. Unde e valul popular mai gros, acolo să apar şi eu cu o pancartă în mână, cu text populist scris cu Times New Roman de 24. Cu ocazia asta, le fac şi un control oftalmologic electorilor mei. Aflu astfel cine are miopie şi nu mă vede cu ochi prea buni.
