Graţie unei sponsorizări oferită de fundaţia Capsula Timpului, doi dintre cei mai cunoscuţi şi reprezentantivi ieşeni ai secolului al XIX-lea, Vasile Pogor şi Nicu Gane au efectuat o călătorie mai puţin obişnuită în Iaşul zilelor noastre. Impresiile celor doi junimişti au fost interceptate cu ajutorul unui complex sistem de radare spaţio – temporale amplasate în pivniţele de la Bolta Rece, stenograma unei părţi din dialog putând fi citită în rândurile de mai jos.

Vasile Pogor: Ce zici, Nicule, cum te mai simţi? Eu ţi-am spus să nu te urci în cutia aia trasă de frânghii de-i zice lift, dar tu, nu şi nu!
Nicu Gane: Măi, Vasile, da’ de unde să ştiu că mă va lua cu o ameţeală mai zdravănă ca după un chef cu Frâncuşă? Dar, la o adică, tu vorbeşti, care te-ai dat de-a berbeleacul pe scările alea mişcătoare?

Să ştii că alea chiar mi-au plăcut. Mă gândesc că ar fi grozav să montăm o drăcovenie din aia şi la Boltă, să coborâm şi să urcăm mai uşor din pivniţă. Cred că nea Titu ar aprecia gestul, doar ştii că el e mai greoi în mişcări.
Da, şi cred că şi bădia Mihai s-ar fi umflat în pene dacă mergea cu noi în excursia asta. Ai văzut, numele lui e peste tot. Şi pe bibliotecă, şi pe tunelul ăla spre uliţa Păcurarilor. Dacă ar fi văzut Caragiale treaba asta, s-ar fi înnegrit de supărare.

Apropo de Eminescu şi de Copou, nu mai e tramvaiul de pe Sărărie. Şi nici prin Piaţa Unirii nu mai trece, pe lângă statuia lui Cuza. Face un ocol şi o ia tocmai pe la Universitate, nu te mai lasă fix în faţa Bojdeucii lui Creangă.
Lasă asta, dar ai văzut ce de-a studente se plimbă prin Copou? Şi toate ar fi nişte muze straşnice pentru junimiştii noştri.

Serios? N-am fost atent. Doar mă ştii că sunt toată ziua cu nasul în cărţi. Problema e că acum nici asta nu mai pot face. Cum să-mi bag nasul într-o carte electronică, dacă nu mai are coperţi?
Da, s-au schimbat multe prin târgul nostru. Bine măcar că a rămas Bolta Rece. Ce pui cu mujdei şi mămăligă am ras acolo! Sau ce zeamă de găină, o minunăţie.

Da, dar şi ce de-a crâşme noi au apărut! Îmi pare rău că n-am fost încă la restaurantul ăla, Catering. L-am căutat tot oraşul, dar n-am dat de el.
Asta e, s-a schimbat mult târgul nostru. Ai văzut, acum ai aeroplan direct la Viena, faci două ore până acolo, nu şapte zile cum mergeam noi cu poştalionul.

Şi ce Soare electric a apărut în Copou! Acolo unde jucau băieţii ăia ţurca.
Lasă că, mai pe toamnă, când împlineşte bădia Alecsandri 175 de ani, tragem o fugă şi pe la Teatru. Poate bem o vişinată cu Chiriţoaia!