Acest tip de regim este unul revoluționar și a fost inventat de un inginer care a slăbit 20 de kilograme datorită programului urmat. Principiul după care s-a ghidat în timpul dietei a fost unul simplu: fără dulciuri, fără gustări între mese și fără felul doi.
Reinhard Engels, în colaborare cu nutriționistul Ben Kallen sunt autorii cărții ”Dieta Nu”, în care primul vorbește despre programul de mese inventat de el, în urma căruia a slăbit 20 de kilograme, iar cel de-al doilea oferă sfaturi de specialitate sistemul lui Engels.
Conform acestuia, zilnic trebuie să ai trei mese. De asemenea, nu ai voie să mănânci alimente bogate în zaharuri, nu trebuie să ai gustări între mese și felul doi, adică nu trebuie să mănânci decât un singur fel de mâncare, la o masă.
Sâmbăta și duminica îți faci de cap
Totuși, sâmbăta și duminica, dar și într-o zi specială din săptămână pe care o decide fiecare în parte, autorul lucrării susține că persoana care vrea să slăbească poate apela cu înceredere la dulciuri și la gustări, însă moderația trebuie să fie principiul de bază.
Sfatul principal al celor doi autori este să înlocuiești excesul cu… moderația. Excesul, precizează Engels și Kallen, reprezintă principala cauză a îngrășării și a obezității.
Dieta lui Engels nu îți spune cu exactitate ce să mănânci, însă este foarte clar în ceea ce nu trebuie să consumi: alimentele foarte bogate în zaharuri și grăsimi (cum este, în general, cazul gustărilor hipercalorice). Depinde de ritmul și alimentația pe care și le impune fiecare, precum și de voința individuală.
Păreri pro și contra
Așa cum era de așteptat, cartea a avut atât păreri pro, cât și păreri contra. Lucrarea a fost apreciată pentru că tratează anumite aspecte ale mâncatului în exces, se concentrează pe moderație, te sfătuiește să urmezi un plan simplu și ușor de respectat, în care tu ești cel care controlează tot ceea ce mănâncă. Criticii, în schimb, au adus ca argumente contra faptul că lipsește un plan nutrițional zilnic și că planul de weekend poate duce la excese.
Pe lângă regimul special propus de Engels, autorul ne încurajează să facem și mișcare, respectând, desigur planul zilelor ”nu”. Astfel, atunci când ții dietă trebuie să faci și exerciții, iar când ai dezlegare la ceea ce-ți place nu ești nevoit să faci exerciții.
Antrenamentul trebuie să fie unul plăcut, nu ești nevoit să faci exerciții pe care nu le poți executa sau pe care le detești.
În concluzie, dieta celor trei ”nu” este un plan de slăbit extrem de simplu, care te ajută nu doar să dai jos kilogramele, dar și să trăiești sănătos. După această dietă, te vei fi obișnuit deja să alegi alimentele care nu sunt dăunătoare organismului și deci, să duci un stil de viață sănătos.