Mulți au impresia că îl înțeleg pe Darwin spunând că selecția naturală presupune supraviețuirea celui mai bine adaptat. Bietul Darwin nici n-a visat să spună însă așa ceva. El doar a afirmat că va supraviețui „cel mai potrivit”, orice ar presupune acest lucru, inclusiv simpla baftă. Diferența este gigantică și o vom exemplifica din viața noastră de zi cu zi.

Pe lista de aşteptare
Mult timp, zeci de ani chiar, Moldomobila a reprezentat, la Iași, unul din simbolurile socialismului victorios. În perioada sa de glorie, avea vreo 4.000 de angajați și producea atât pentru export, cât și pentru piața internă. Într-un județ în care se construiseră aiurea tot felul de fabrici și uzine metalurgice, pentru care trebuia să aduci materii prime de la sute de kilometri distanță, Întreprinderea de Prelucrare a Lemnului IPROFIL ”Mobila Iași” avea toate ingredientele necesare pentru a rezista: forță de muncă înalt calificată locală, resurse locale, piața ca și asigurată, nu doar în Iași, ci în toată Moldova și nu numai. Se făcea și mobilă de lux, din lemn masiv, pentru export și ștabi, dar și mobilă de PAL, „de larg consum”. Și oricât se producea, tot nu ajungea, că se făceau liste pe ani înainte pentru o garnitură de bucătărie.

În faliment
Și totuși, săptămâna trecută a marcat încă un eveniment dureros, respectiv respingerea planului de organizare a Moldomobila și intrarea ei oficială în faliment. De la 3-4.000 de angajați și o cifră de afaceri de 43 milioane euro anual, cât avea acum un deceniu, se propunea să rămână la 200 de angajați și o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro, cât să se plătească, cine știe când, datoriile de 35 de milioane de euro. De ce? Nici mobila nu mai merge în Iașul ăsta? Nu mai există tineri căsătoriți care să aibă nevoie de mobilă nouă? Sau maturi care s-au plictisit de vechea canapea?

Management defectuos
Între noi fie vorba, Moldomobila este exemplul perfect a ceea ce, în limbajul de lemn al economiștilor, se numește management defectuos. Un factor decisiv pentru faliment a fost cearta între acționari, dar nu intrăm în detalii. Nu ne place circul. Apoi, nu toate firmele vechi ieșene care au dat faliment s-au „bucurat” de astfel de probleme. La unele, acționarii s-au avut ca frații până s-au prăbușit odată cu firma. Cheia, în cazul Moldomobila stă în alt aspect: selecția naturală. Cumva, fabrica era condamnată, ca și dinozaurii. Ar fi dispărut săracii și fără meteoritul care le-a căzut în cap când le era lumea mai dragă. Pur și simplu, nu se mai potriveau cadrului general.

Firme mici
În Iași sunt peste 50 de firme profilate pe mobilă, fără a lua în calcul micii întreprinzători particulari. La unul ne-am făcut mobila din bucătărie. La altul, cea din sufragerie. Iar taburetele le-am cumpărat din piața Tătărași. În total, peste 5.000 de ieșeni lucrează în acest domeniu, deci era loc de Moldomobila cu 3.000 de oameni și încă o dată pe-atât. De la Mădârjac încolo, lemn pe alese. Și atunci?

Lovituri năucitoare
Moldomobila a suferit trei șocuri majore, două fiind despărțite de doar câteva luni. Înființată în 1960, Moldomobila a avut timp de 30 de ani piața externă asigurată, îndeosebi în estul socialist al Europei. Această piață a căzut însă după 1989, iar fabrica ieșeană a trebuit să-și caute alte piețe. Intrarea pe cea vestică nu a fost însă ușoară, în condițiile unei concurențe acerbe, iar rezultatele au fost palide. Mutarea firească a fost concentrarea pe piața internă, care însă nu mai putea absorbi volumele de producție pe care Moldomobila le putea livra. Pur și simplu, fabrica era prea mare și producea prea mult. Intrarea grupului suedez IKEA pe piața românească, în 2007, a însemnat o nouă lovitură. Că i-a afectat puternic și pe alți producători autohtoni, ne interesează mai puțin. Cert e că în doi ani, producția a căzut cu 27% și nu a încetat să scadă. Criza economică și, implicit, scăderea sumelor trimise de „italieni”, a fost a treia lovitură pe care Moldomobila a trebuit să o suporte.

Colaps
Pe producția de mobilă au rămas cei care produceau mobilă de lux în cantități mici sau mobilă ieftină. Iar fabrica a fost incapabilă să se adapteze la producție ieftină, iar pentru serii mici era prea mare. Vreo 2-3 ani, Moldomobila a renunțat chiar să mai producă mobilier, trecând aproape exclusiv la exploatarea masei lemnoase pe picior. Încercarea de revenire pe această piață în 2011 nu a avut succes. Pe această piață își mai aveau acum locul doar firmele care lucrau la comandă, produse unicat. Nici seriile mici nu mai prind. Cifra de afaceri a Moldomobila, scăzută sub un milion de euro anual, nu îi mai permitea să reziste, iar creditorii nu au mai avut răbdare pentru a-și recupera datoriile vechi de 10-15 ani. Acesta a fost sfârșitul.