Constantin Simirad

An de an, de vreo cinci încoace, şefii judeţului ştiu una şi bună – dacă e primăvară, lucrările la Aeroport încep toamna, dacă e toamnă lucrările încep în primăvară. De la ultimul parlamentar din Iaşi, la purtătorul de vorbe al administraţiei judeţene şi până la Costică Simirad, conu’ din fruntea judeţului, cu toţii au rostit, la un moment dat, cuvintele care nu s-au dovedit a fi însă şi magice.

“Între ce am visat să fie şi ce este, e cale lungă”

“Când dă mucegaiul în vie, vinul îţi face gura pungă/De vreo şapte ani încoace, mucegaiul în via noastră se răsfaţă într-o albastră stare” – astfel îi răsfaţa Tudor Gheorghe pe politicieni prin anul 2000. În ultimii cinci ani, politicienii ieşeni au ţinut să-i dea dreptate apreciatului cântăreţ. Prin 2006, se lansa cu mult fast proiectul de modernizare a Aeroportului. Cinci ani mai târziu, am rămas cu proiectul, dar şi cu un buget al judeţului sărăcit de atâtea studii.

Şefii judeţului au pornit anul 2007 în forţă, iar în luna ianuarie deja erau anunţate un studiu de prefezabilitate şi un proiect tehnic, realizate de o firmă apropiată PSD pentru că, nu-i aşa, era Lucian Flaişer şef la Consiliul Judeţean. Patru luni mai târziu, au fost şi gata. La ce a urmat ulterior, e de râsul curcilor. Ar fi trebuit să avem până acum cel puţin trei – patru aeroporturi, cu piste de cel puţin 3.000 metri şi neapărat elastice, ca în Frankfurt, visul unui fost vice de la C.J., Lucian Profir, care a fost şi el săracu’ prin Germania şi s-a întors cu… „know-how”.

Până să investească 200 milioane euro, aşa cum stabilise firma sus-menţionată, autorităţile au avut grijă să plătească din buget grămezi de bani pentru diverse studii, ultima găselniţă de acest fel fiind studiul de oportunitate iniţiat de Costică Simirad. Întâiul edil al judeţului are nevoie de o firmă să-i spună, la cinci ani de la lansarea proiectului, cum trebuie implementat (sâc!).

Dacă Flaişer stătea la mila Guvernului, care i-a şi dat bani, dar actualul consilier judeţean nu a fost în stare să-i cheltuiască, Simirad mizează pe partener privat sau, zice el, posibil credit pentru asigurarea finanţării. Pe la Cejeu s-au perindat investitori de de toate naţiile, dar dacă unii au vrut doar să tragă ţeapă, alţii, se pare totuşi mai serioşi, s-au lăsat păgubaşi când au văzut degringolada din instituţia judeţeană.

Trece vremea, trece

Cu o singură excepţie, lucrările la Aeroport au început de cel puţin de două ori în acelaşi an, dacă ar fi fost să-i credem pe cei nefericit aleşi să conducă destinele unui judeţ ca Iaşul. Singurul moment de lucididate a fost prin august 2008, când Simirad anunţa amânarea lucrărilor, asta după ce, în februarie 2008, Flaişer anunţa finalizarea Aeroportului în decembrie 2008.

Bineînţeles, Simirad avea şi un motiv pentru anunţul lui fără pereche. Se face că studiul pe care Flaişer a plătit destule lovele în 2007 trebuia actualizat în 2008, că deja era prea vechi. Costul? Doar un milion de euro. De remarcat că, mai nimeni nu discuta atunci de acei proprietari privaţi ai terenurilor din zona Aeroportului, proprietari găsiţi vinovaţi acum de Simirad pentru întârzierea proiectului. Bine, se poate şi mai rău, Marius Bodea, care a fost şi el odată prefect, spunea prin decembrie 2008 că proiectul Aeroportului a fost blocat de lipsa semnăturii unui amărât de funcţionar de la Agenţia Domeniilor Statului.

Trecu’ şi anul 2008, dar şi următorul pe aceeaşi reţetă – lucrările încep ba în primăvară, ba în toamnă. Care dă un anotimp mai bun? În primăvara anului 2010, s-a întâmplat ceva totuşi. Guvernul, întrunit în şedinţă la Iaşi, dă, în sfârşit, după ani de promisiuni, terenurile necesare pentru extinderea Aeroportului. Din acest moment, circul continuă cu proprietarii privaţi de terenuri, numele acestora fiind făcute publice prin “bunăvoinţa” lui Marius Bodea, la circa 2-3 ani de la lansarea proiectului.

Până una alta, Iaşul rămâne cu o pistă betonată de 1.800 metri lungime, veche de 36 de ani şi pe care pot ateriza avioane cu maximum 50-75 de pasageri. Nici măcar o bandă rulantă pentru bagaje nu există, iar orice turist venit în Iaşi pe cale aeriană (sâc!) trebuie să treacă mai întâi de pilonii legaţi cu sfoară pentru a-şi ridica bagajul adus de niscai angajaţi aeroportuari.