Tot mai activ pe uliţa satului, unde bate fără încetare toba demagogiei, Dragomir Tomaşeschi a ieşit din nou la rampă, invitându-i la cafeaua păcii pe reprezentanţii ieşeni ai partidelor de opoziţie. După ce liderii PNL şi Pentru Iaşi i-au dat cu flit, Tomaşeschi a primit un accept parfumat şi neaşteptat din partea consilierului local Anca Preda, aceasta fiind disponibilă pentru orice presupune un fragment de ştire despre activitatea ei politică. Sensibili la tot ce înseamnă culise politice, am fost curioşi să aflăm ce au discutat cei doi la o masă retrasă dintr-o cafenea ieşeană.
Dragomir Tomaşeschi: Ah, Anca, ce bine-mi pare că te văd! Arăţi splendid.
Anca Preda: Eh, să mă vezi la şedinţele de consiliu. Toţi mă curtează, subliminal, desigur. Dar eu mă ţin tare şi votez mereu contra la orice proiect iniţiat de cavalerii tomnateci din preajma mea.
E foarte bine, dar să nu exagerezi. Ştii, în politica românească, doamnele de fier nu prea au căutare, cu atât mai puţin domnişoarele ermetice.
Dar m-ai chemat să discutăm despre centurile de castitate în politică?
Ah, nu, scuză-mă. Trebuie să-ţi mulţumesc că ai acceptat invitaţia la cafeaua pe care o ofer în semn de prietenie care se poate transforma într-o alianţă politică.
Sper să nu fie doar o cafea simbolică. Aş savura cu plăcere un croissant, o omletă, ceva. Politica îmi consumă multe resurse neuronale, iar, după cum ştii, creierul e un mare devorator de calorii.
Îmi place că eşti directă, nu vreo fandosită din alea, care după ce semnează protocolul, te fac la buzunarul politic de nu te vezi.
Normal că sunt foarte directă. Aşa am învăţat de la mentorul meu, Dan Diaconescu Direct. Chiar, nici nu mai ştiu ce-o fi făcând în studioul de la Rahova. Dar cui îi pasă? Acum sunt independentă, nu? Pot să ies la cafea cu orice bărbat vreau. Băiete, încă un Jager!
Ancuţa, înainte de a trece la a şaselea aperitiv, n-ai vrea să studiezi un pic meniul pe care ţi-l propun?
Şi nu te zgârci la gheaţă, băiete! Aşa, acu’ spune, Mirel. Sau nu vrei să te alint Mirel?
Spune-mi cum vrei, dar fii atentă un pic la oferta mea. Deci, pe scurt, vreau să încheg opoziţia ieşeană într-o dreaptă puternică!
Dar eu nu sunt de dreapta, ci mai degrabă de centru, unde şi locuiesc, de altfel. Chiar, sper că vei fi suficient de gentleman să-mi plăteşti taxiul spre casă.
Dar deja pleci? Şi cu dreapta mea cum rămâne?
Păi, mai lucrează la ea, mai întăreşte-o, şi după aia, mă suni, să vedem dacă avem ceva cu adevărat palpabil.