“Mihai a vorbit pentru că a vrut, a simtit nevoia să povestească si sa le multumească celor care l-au salvat. E un caz special, un copil foarte curajos, care a mers acolo in scaunul cu rotile. De ce nu ar avea si el dreptul să-si spuna povestea, in limitele legii? Interviul a fost realizat CU ACORDUL parintilor si al profesorului Dan Enescu, de la Spitalul Grigore Alexandrescu, de altfel, prezenţi in emisiune (mama in direct, medicul înregistrat)”, a declarat Simona Gherghe
„Simona Gherghe, chiar nu ai limite? Chiar nu poţi dovedi puţin bun simţ? Chiar nu iţi poţi înfrâna puţin lipsa decenţei???”, a fost reacţia lui Valentin Jucan, membru CNA, postată pe pagina sa de Facebook, după cum Paginademedia.ro a scris aici. “LĂSAŢI ÎN PACE BIEŢII OAMENI !! SUFERĂ DESTUL!! Nu vă este ruşine să intraţi in saloane peste ei? Nu vă este ruşine să profitaţi de suferinţa lor? LĂSAŢI-I ÎN PACE! Voi nu vă comportaţi ca nişte adevăraţi jurnalişti! Vă comportaţi ca nişte hiene!”, a scris anterior Jucan pe Facebook.
„Vă anunţ, pe aceasta cale, ca va voi acţiona în justiţie pentru afirmaţiile şi insinuările facute. Daunele pe care sper că veţi fi obligat sa le achitati, le voi dona familiei acestui copil. În acest fel, veţi face şi dumneavoastră un bine societăţii”, a mai declarat Simona Gherghe.
Sursa:gandul.info