Constantin Simirad

Deşi sunt crescuţi prin Păcureţ sau prin satele fără electricitate de prin jurul Iaşului, mulţi dintre arşii de soare ajunşi pe funcţii publice prin prăfuitul, la propriu, târg al Iaşilor, se dau jidani de nu mai pot. Nu că ar avea cine ştie ce averi, că ar deborda de grija jidănească faţă de banul altora sau că ar fi chiar tăiaţi împrejur, după ritualul ştiut. Nu, nici vorbă, mai degrabă e o modă. Nici una nici două, îl auzi pe Simirad adresându-i-se lui Mihai Baciu, comesean de-al său de consiliu: „Văd că dumneata eşti tăiat împrejur, că nu înţelegi nimic!”.

Baciu dă din mână a pagubă, şi nici nu încearcă să-l convingă cât de încurcate sunt căile Domnului şi neînţelese cuvintele lui Simirad. Faţă de această armonie moşnegească, dincolo, la Primărie, oamenii sunt mai colerici şi, când sunt catalogaţi ca fiind jidani, pun imediat mâna pe problemă. Ca de pildă, într-una dintre acele zile caniculare care tot ne-au scos mahmureala pe nări şi scuze pentru mai multe beri, când membrii importantei comisii care se preocupă de cine, unde şi cum mai construieşte prin târg, s-au reunit la un pahar de vorbă pe marginea unor solicitări impertinente pentru aceste vremuri de criză. Văzând potenţialul din spatele unei solicitări, Sorin Ionescu, secretarul Comisiei de Urbanism, a fost foarte virulent:

„Nu dăm dom’le niciun aviz! Nu vedeţi că ăsta poate mai mult, da’ nici nu a trecut pe la noi? S-a cam obrăznicit! Aşteaptă să-i vină pe birou, şi uite turnuleţu’. Nici aşa nu-i aşa”.

„Dom’le, eşti mai jidan decât tata lor, tocmai atunci când nu trebuie”, a încercat să-l îndulcească Neculau, preşedintele comisei, fără să-şi dea seama de consecinţe.

„Hai mă la baie să-ţi arăt cât de tăiat împrejur sunt!”, s-a revoltat Ionescu, mai-mai să-şi tragă preşedintele în veceul Primăriei să-l convingă. Şi uite aşa, în timp ce unii se joacă cu prepuţu’, mai mult sau mai deloc tăiat, alţii tac şi fac. Ca într-un perpetuum mobile, evreii revin acasă, recuperându-şi pe casele din centrul Iaşului, în timp ce ai noştri reprezentanţi se uită cu dânsa-n mână, precum săracu’ în fundu’ sacului, şi se întreabă retoric:

„Oare nu am fost destul de jidan?”.