În vâltoarea evenimentelor de stradă din ultimele zile, mulţi dintre parlamentari au preferat să se strecoare anonimi printre ştirile de presă. La fel a procedat şi deputatul independent Daniel Oajdea, cândva un mare amator de răscoale publice. Fostul politician violet a ales minima expunere, pentru că nu ştii niciodată cum ricoşează o revendicare din stradă direct sub breton. Cu toate acestea, Oajdea nu şi-a refuzat plăcerea unei cafele cu Ionel Agrigoroaei, fostul său coleg pepedist.

Daniel Oajdea: Ionică, ce bine-mi pare că ai venit! Mă plictiseam îngrozitor zilele astea şi chiar simţeam nevoia să stau de vorbă cu un om inteligent.
Ionel Agrigoroaei: Lasă asta, mai bine spune-mi dacă ai securizat locaţia. Ai verificat totul în jur? Cine e băiatul ăla din colţ? Ah, e chelnerul. Dar sub masă te-ai uitat? Simt ceva sub masă!

Stai, bre, sub masă sunt picioarele mele. De ce eşti aşa de agitat?
De când cu scandalul cu vecinul Vandam, nu mai am linişte. Mă simt hăituit.

Te înţeleg, asta e soarta noastră, a pepediştilor. Eu deja m-am obişnuit. La cât am alergat din partid în partid, mi-am făcut nişte glezne foarte elastice, aşa că n-are cine să mă prindă din urmă. Bine, că oricum alerg de unul singur, asta e altă poveste. În afară de spaima cu Vandam, tu ce mai faci?
Tocmai vin de la un meşter gravor căruia i-am dat comandă să-mi facă o plăcuţă pentru uşa biroului parlamentar. Trebuie să cumpăr patru metri pătraţi de placaj ca să pot scrie toate titlurile pe care le am, începând cu Onorabilul Senator şi terminând cu Liderul de eficienţă al Parlamentului României.

Trebuia să mă întrebi pe mine, ţi-aş fi recomandat un specialist bun în subtitrare. Omul face minuni. Poţi spune orice tâmpenie, el ţi-o traduce în aşa fel încât lumea să creadă că, în comparaţie cu tine, Seneca era un suplinitor de şcoală comunală.
Aia-i, avem nevoie de profesionişti printre noi. Societatea asta informaţională ne termină, abia mai ţinem pasul cu atâtea bloguri, interviuri, talk show-uri. Ne trebuie nişte oameni care să ne preia povara comunicării. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, abia mai pot ţine pasul cu dialogul cetăţenesc.

Mai trimite-i pe la mine, că eu mă cam plictisesc. Nu mă mai întreabă nimeni de sănătate. Nici măcar barul din Tudor nu-l mai am pentru a mai socializa cu unul, cu altul.