Învioraţi după recentele evenimente politice, care au inclus şi nominalizarea unui nou Guvern, Monica Macovei şi Traian Rînja, regina şi pionul Asociaţiei M10, au înţeles că trebuie să scoată capul la suprafaţă pentru a pândi oportunităţi de băgare în seamă. Astfel, cei doi s-au întâlnit într-un local discret din Iaşi, întrevederea petrecându-se în mare taină, doar ei şi ospătarul.
Monica Macovei: Te felicit pentru locaţia aleasă, domnule Rînja. Totul îmi este familiar şi aducător de amintiri frumoase: prenumele tău, Traian, mirosul de whisky al feţelor de masă, privirea înceţoşată a chelnerului. Încă n-am fost la toaletă, dar sper că are o fereastră identică cu cea de pe care, împreună cu Mihăiţă Neamţu, am răguşit preacinstind victoria lui Băsescu la referendum.
Traian Rînja: Desigur, prima mea doamnă. În plus, localul e şi avizat ISU, deci puteţi servi cu toată încrederea un coniac flambat. De altfel, dacă arde ceva, e doar dorinţa noastră de a ne vedea la putere!
Vom fi, dragă Traiane! Până numeri până la M10, ne vom vedea visul cu ochii. Deja avem o rază de speranţă, prin nominalizarea Cristinei Guseth de către Cioloş la ministerul justiţiei. Ah, ce amintiri mă leagă de prietena mea dragă! Păcat că multe s-au şters imediat după ora închiderii.
Da, da, mă bucur că îl avem pe Cosmin Guşă în guvern.
Nu Guşă, ci Guseth. Îl avem şi pe Guşă, dar acolo unde se pricepe el cel mai bine, la ministerul informaţiilor.
Eh, atunci e bine. Înseamnă că suntem pe cai mari. Să dăm de pământ cu corupţii ăştia, mama lor de ciocoi graşi şi…
Hoo, vezi că ai dat cu paharul de masă şi-ai vărsat tot whiskyul pe mine. Să ştii că nu toţi Traianii au dreptul să facă asta!
Oh, îmi cer scuze, prima mea regină! M-au luat istericalele pe dinainte. Nu mai sunt nici eu tânăr, să ţin la băutură, pardon, la dezbateri aplicate.
Bine, dar să nu se mai întâmple. Acuşi o pun pe Guseth să dea o lege prin care să interzică accesul în politică a celor care nu reuşesc să-şi păstreze linia politică după o sută de gin pe stomacul gol. Eu am nevoie de bărbaţi de stat puternici.
Vai, nu ştiu cum să vă fac să mă iertaţi. Cum aş putea să mă revanşez, scumpa mea doamnă a Europei?
Să mă ajuţi să ajung la toaletă fără să şterg toate lambriurile de pe hol.