Ați auzit de EuroVelo? Probabil că nu. Dacă sunteți interesat de infrastructura rutieră, poate vă este cunoscut însă acronimul TEN-T, care desemnează rețeaua europeană de autostrăzi. EuroVelo este echivalentul ciclist. La ora la care vorbim, rețeaua cuprinde 14 rute, cu o lungime totală de 45.000 de kilometri. Până în 2020 vor fi 70.000 km. Una din rute, EuroVelo 6 Atlantic – Marea Neagră, traversează și România. Treci Dunărea la Belgrad, iar de acolo tot înainte, până la București, Galați, Brăila și Constanța. Da, materialul ăsta va fi cu și despre biciclete. Dar vom vorbi și despre șoferi și pietoni oleacă, deci este vorba despre noi toți.

Studii halucinante
Ca să nu înțelegeți altceva, spunem de la bun început că cei 45.000 km de care vorbeam nu înseamnă pistă de bicicliști continuă, așa cum o vedeți prin târg. De fapt, din EuroVelo, doar 14% reprezintă piste propriu-zise, restul fiind diverse categorii de șosele. Cei 14% reprezintă totuși 6.300 km, adică de peste 10 ori mai mult decât toate autostrăzile din țara noastră. Deci, pe plan european, cicliștii reprezintă o forță. Ceea ce nu e de mirare, pentru că ideea de ecologie este trendy. Și ce poate fi mai eco decât să folosească bicicleta, în locul mașinii? Statistic, simpla deplasare cu bicicleta la serviciu și înapoi reduce mortalitatea cu până la 40%, zic niște studii.

Sensuri giratorii suspendate
De altfel, cea mai „biciclistă” țară din Europa, Olanda, a început încă din 1993 să-și amenajeze un sistem de șosele pentru biciclete separat de cel auto. Cu tot cu sensuri giratorii suspendate și alte amenajări de science-fiction. Olanda are până și reguli distincte de circulație pe „fietsstrook”, adică pe pistele amenajate pe carosabil, față de regulile aplicate pe „fietspad”, adică pistele de pe trotuar. În general, în lumea bicicliștilor europeni se face distincție între cele două variante de pistă. Americanii au inventat chiar și conceptul de „bicycle boulevard”, care înseamnă exact ce-i arată numele: o arteră gen Independenței, pe care circulă doar biciclete.

5.000 de bicicliști
Întorcându-ne cu picioarele pe pământ, putem spune că Iașul se află la ani-lumină distanță. Pe scurt, avem o singură parcare pentru biciclete amenajată de primărie, în Tudor Vladimirescu. Mai sunt câteva pe la supermarketuri și cam atât. Nicio instituție publică nu are măcar un rastel. Avem 26,6 km de piste de biciclete amenajate pe trotuare, din care doar 11 km sunt marcați cu semnul specific. A, și mai avem vreo 7 km în curs de amenajare. Toate, pentru vreo 5.000 de bicicliști cât par a fi în târg. Asta e cifra care ne-a ieșit adunând membrii primelor comunități de pe Facebook pe care le-am găsit. Firește, mulți sunt membri în mai multe grupuri, după cum pe mulți nu i-a interesat să intre în vreunul. Bicicliștii nu apar însă în statistici nici măcar la subcapitolul „transport rutier”, așa că nu vă putem spune câți sunt. Dar în ultimii ani sunt tot mai mulți, că asta se vede cu ochiul liber.

Alţii stau mai bine
La două treimi din populația Iașului, Brașovul are 240 de locuri de parcare amenajate pentru bicicliști și 36 km de piste. Sibiul are 364 locuri de parcare și 63,5 km de piste, la o populație nici la jumătate din cea a Iașului. Nu vă mai dăm și alte exemple, că tot prost stăm. Dacă întrebi primăria, ți se va răspunde că au în vedere problema bicicliștilor și fac tot ce pot. Dar când acest „tot ce pot” este și prost pe deasupra, ce mai poți spune? N-am auzit până acum de vreo întâlnire între un oficial al primăriei şi un șef de asociație de bicicliști, că sunt destule. Un astfel de șefuleț ar fi putut spune că pentru a amenaja o pistă de bicicliști este de ajuns o găleată de vopsea și o bidinea.

Pe carosabil
Oriunde în Europa, pistele se amenajează cu precădere pe carosabil. E mult mai ieftin, iar numărul accidentelor în care sunt implicați bicicliști scade simțitor. Dacă pista este pe trotuar, bicicliștii au de ocolit: pietoni, mașini parcate aiurea, tonete, semne de circulație, stâlpi etc. La orice intersecție, pentru că și bicicliștii sunt comozi, ar putea intra brusc în fața unei mașini. Mai ales că nu există, în tot Iașul, niciun semn de avertizare la intersecția între o pistă și o stradă. Da, știm, codul rutier spune că la intersecții, biciclistul se dă jos și devine pieton, trecând pe zebră pe picioarele proprii. Pe câți i-ați văzut procedând așa? Nici noi. Nu că biciclistul ieșean este mai neglijent decât cel francez sau danez. Prevederile codului rutier francez sunt tot alea. Și ce dacă? Tocmai de asta se preferă pistele pe carosabil. Iar bulevardul Independenței, Anastasie Panu, Nicolina, Chișinăului etc sunt suficient de late ca să încapă și o bandă de un metru pentru biciclete. La Sibiu, doar 2 km de pistă se află pe trotuare, unde chiar nu s-a putut altfel. Restul, pe stradă. Abia că biciclistul devine conștient că e participant la traficul pe roți și nu mai trebuie să te uiți în spate la fiecare 30 de secunde, să fii sigur că nu dă unul peste tine pe trotuar.

Proiect mişto
La Cluj, săptămâna trecută, a fost lansat sistemul de Bike Sharing, realizat din fonduri europene. Scopul proiectului este acela de a încuraja folosirea bicicletei ca alternativă la maşină în oraş. Sunt 470 de biciclete puse la dispoziţia clujenilor. Pe baza unui card, oferit gratuit de primărie, se pot lua, tot gratuit, bicicletele şi readuse la parcările special amenajate.