Cum stă bine edilului pornit prin sat după cules de voturi, primarul liberal al Leţcaniului, Stelian Turcu, s-a trezit în ajunul de Moş Nicolae că n-ar strica să tragă o tură pe la grădiniţele din comună, aşa, ca să mai sperie un pic copiii înainte de somnul de prânz. Ca să fie sigur că exerciţiul de imagine nu va avea reacţii adverse, Turcu s-a dus la băcănia din sat şi a cumpărat un sac de ciocolate Africana din care a împărţit micuţilor câte o bucată, cât să ajungă la toată lumea că, deh, o fi moşul darnic, dar până la alegeri trebuie să-şi mai chivernisească bugetul de campanie. Normal, primarul s-a pozat apoi cu preşcolarii comunei, pe care i-a pus să scoată la vedere dulciurile, să vadă şi Facebookul că nu s-a dus pe la ei doar ca să-i întrebe de CNP-ul părinţilor, dacă aceştia vor vota şi, dacă da, cu cine şi de ce.
Sărăcia lucie îi ține pe copiii de țărani departe de școală
Ei, dragii noștri, și iaca a mai trecut un rând de sărbători. A, nu la alea de iarnă ne referim, deși au trecut și ele….