Marius Spînu şi Gabriel Grigore au fost două tinere speranţe ale democrat liberalilor ieşeni rămase în stadiul de simfonii politice neterminate. De compoziţii diferite, unul ţâfnos şi arogant, celălalt bonom şi sociabil, Spînu şi Grigore au avut cândva poziţii cheie în politica şi administraţia ieşeană, deputat, respectiv viceprimar. Dar cum legitimaţiile portocalii de serviciu s-au îngălbenit între timp, celor doi nu le-a mai rămas decât să bea împreună vinul fiert al nostalgiei puterii de altădată.

Marius Spînu: Salut, Gabi, dar ce-ai făcut frate, de ai întârziat atâta? Am băut deja două cafele până acum, şi toate pe banii mei!
Gabriel Grigore: Scuză-mă, Marius, dar oraşul e foarte aglomerat, toată lumea începe să îmbulzească pe străzi după cadouri. Ce să faci, se schimbă vremurile, unii au parte de bucurii, alţii de tristeţi provinciale…

Doar nu te apuci să boceşti iar, Găbiţă. Şi când am fost pe cai mari, nu ne-a fost bine? Hai, zi, nu te umflai ca un cocoş pe vremea când erai viceprimar al Iaşului?
Eh, am prins şi eu vreun an, poate doi? Nici nu mai ţin minte, parcă a fost acum un secol.

Dar eu ce să mai zic? Că până mai ieri mă trăgeam de tirbuşon cu Băsescu la vila din Snagov.
Mai lasă-mă şi cu Băsescu ăsta, că m-am luat după tine şi m-am înscris şi eu în Mişcarea Populară. Am crezut că prindem şi noi un oscior pe ultima sută de metri, dar de unde?

N-ai ce face, au fost alţii cu fălcile mai mari. Apropo de maxilare puternice, uite că nici Blaga nu se simte prea bine în corcitura asta de PNL. Au început să se înfrupte între ei, nu ca pe vremea noastră, când aveam fiecare tainul pus deoparte.
Nu ştiu, eu încep să mă gândesc la ziua de mâine. Tu ce zici, să revin în politică, aş mai avea vreo şansă pe undeva?

Depinde ce-ţi doreşti de la politică. Scuză-mi aerul profesoral, dar mai întâi trebuie să treci nişte examene. N-ai mai profesat de mult ca demagog şi e posibil să-ţi fi pierdut din dexterităţi.
Ai dreptate, simt nevoia unui stagiu de recuperare. Dă-mi, aşa, o idee, cam cu ce aş putea începe?

Ascultă-mă bine, că doar nu degeaba sunt conferenţiar din Hârlău. Primul pas este să reîncepi să minţi atât de bine, încât să nici nu mai ştii cum te cheamă şi ce cauţi în politică. Dar pentru asta trebuie să te priveşti şi să vorbeşti zilnic în oglindă, până când n-o să te mai vezi la câtă abureală o să laşi pe sticla ei.