Cel dintîi om al urbei, primarele Gigi Nichita, vrea să-i facă statuie din bronz poetului de curte al Ceauşeştilor, Adrian Păunescu
Recent, în cadrul unei emisiuni TV, realizate de nu mai puţin celebrul fost utecist şi comunist Petrică Frăsilă, marele jurnalist şi realizator de televiziune de la Prima TV Iaşi, primarele Gigi Nichita a susţinut, vizibil emoţionat, că doreşte din tot sufletul să-i ridice o statuie ex-poetului de curte al Ceauşeştilor: Adrian Păunescu: „Da, vreau să-i fac statuie poetului Păunescu, pentru care am avut o sensibilitate deosebită”, a susţinut Gigi, adăugând că a ţinut enorm la marele bard întemeietor al Cenaclului „Flacăra”.
Surse discrete din anturajul edilului-şef ne-au declarat, însă, că la mijloc sunt elemente mult mai profunde iar „dragostea” faţă de poetul decedat anul trecut are înţelesuri care ţin mai mult de culoarea politică, decât de profunzimile artistice. Nu ştim, deocamdată, ce cred ieşenii despre această propunere a executivului local. Singurul lucru care ne miră este faptul că ceea ce ştiu copii de clasa a doua, edilul-şef află abia acum. „Vânturile, valurile…”