Se zice că românul e născut poet. Unul dintre cei mai mari sculptori din istorie a fost un român, Brâncuși. Tablourile lui Grigorescu se vând cu sute de mii de euro. Încă râdem la glumele unui Amza Pellea sau Toma Caragiu. E frumoasă arta, nu-i așa? Plete în vânt, viață boemă, ropote de aplauze, șampanie. Mda, doar că și costumele cu paiete strălucesc sub reflectoare, dar și coatele roase ale unui sacou cumpărat la mâna a doua. Merită oare să fii artist?
Excepţiile
Din antichitate, oamenii tot repetă că nu. Dacă se putea trăi exclusiv din artă, nu ar mai fi existat Mecena, iar Molière nu i-ar fi cântat în strună lui Ludovic al XIV-lea. La o adică, și dacă îi întrebăm pe artiștii consacrați, „vedetele” Universității de Arte „George Enescu”, s-ar putea să ezite înainte să spună că se simt împliniți și în plan material, nu doar artistic. Putem vorbi de un Crengăniș, de un Aftene, de un Corban care trăiesc decent sau chiar bine din artă, dar astfel de exemple sunt puține.
Salariu minim
În general, arta nu este o afacere. Un actor debutant e plătit la angajare cu salariul minim, pentru că mai puțin nu se poate legal. Dacă a făcut greșeala să se însoare cu o colegă de facultate, ăla e. Împreună, abia vor câștiga un salariu mediu net pe economie. Și se vor putea considera norocoși, pentru că mulți absolvenți nu prind un post liber, pentru că în teatru angajările sunt rare. Așa că trebuie să trăiască din expediente. Asta înseamnă participări ocazionale la diverse proiecte teatrale, în speță, câte un spectacol când și când, și acela plătit cu 50-100 de lei. Mai pot prinde un rol într-o reclamă, o dublare a unui film de desene animate, vreun voice over pe undeva, vreun rol de Moș Crăciun la o serbare școlară și cam atât. Abia a trecut un an de când un tânăr actor s-a sinucis, nemaireușind să se descurce financiar.
În orice sector
Situația se repretă în orice alt sector din subordinea muzelor. Nici violoniștii nu stau mai bine financiar. Pe unii îi poți vedea pe Ștefan cel Mare, într-o seară mai caldă. Sunt noii trubaduri ai Iașului. Iar problema nu este doar a debutanților. Un actor cu state vechi câștigă, spre finalul carierei, vreo 2.000 de lei. „Monștrii sacri” ai scenei, care să se fi îmbogățit din artă pot fi numărați pe degete. Culmea, există totuși domenii conexe artei din care se pot face bani frumoși, dar pe care nu prea există cine să le practice. De exemplu, chiar Universitatea de Arte a căutat ani de zile un acordor de piane, fără a-l găsi. Ca angajat al statului, ar fi câștigat doar vreo 2.000 de lei, cel mult. Așa că Universitatea a apelat constant la un acordor venit de la Chișinău. În funcție de instrumentul de care se ocupa, încasa între 100 de lei și 1.000 de euro. Bun, dar de câți acordori este nevoie pentru toate orchestrele din țară? Arta este un domeniu extrem de limitat. Și fără cine știe ce posibilități de „învârteală”.
