Senatorul ALDE de Iaşi, Varujan Vosganian, dă o nouă probă de cameleonism politic, confirmându-şi spiritul alunecos printre meandrele interesului propriu. După ce ani de zile a sforăit tihnit sub umbra pălăriei senatoriale de Iaşi, oraş în care a aterizat doar la niscaiva festivaluri de literatură şi lansări de carte, Vosganian a început să plângă de milă oraşului şi regiunii care l-au trimis în Parlament. Într-o scrisoare adresată Guvernului, senatorul ALDE solicită acestuia ca “odată cu mesajele adresate în ziua Unirii Principatelor, să prezinte şi o situaţie privind proiectele finanţate şi sumele alocate în anul 2016 din bugetul central şi din fondurile europene pentru zona Moldovei, precum şi o perspectivă pe următorii ani, 2017 şi 2018”. Hotărât lucru, după Nobelul pentru literatură, Vosganian şi-l doreşte şi pe cel pentru demagogie.
Marius Bodea, la prima ieşire la rampă pe scena Camerei Deputaţilor. Botez în Parlament
Deputaţii ieşeni Marius Bodea (PNL) şi Cosette Chichirău (USR) au semnat prima lor iniţiativă legislativă, făcându-şi astfel debutul în activitatea parlamentară. Munca nu a fost…